Scriitură în versuri, cu Denisa Lepădatu

Denisa Lepădatu are 17 ani, s-a născut și a crescut în Galați. De când se știe, i-a plăcut să își găsească mereu ceva nou de făcut. A început cu desenul, literatura, iar mai târziu a descoperit matematica, programarea și AI-ul – spune despre ea că nu își dă voie să se plictisească. Mai jos sunt câteva întrebări pe care i le-am pus pentru a-mi contura mai bine imaginea ei, o tânără scriitoare, și pentru a înțelege, atât cât pot să o fac din exterior, cum se raportează ea la poezie. La final, puteți arunca un ochi peste două dintre poemele ei.

Un interviu realizat de Raluca Mirea.

Cum vezi poezia, ca pe un safe space în care poți spune orice gândești sau ca pe ceva studiat, care trebuie să divulge cât mai puțin?

Întotdeauna am considerat poezia un mod prin care eu îmi exprim cel mai bine trăirile interioare, expunându-mi în faţa celor din jur sufletul și emoțiile (ascunse, totuși, într-un fel, sub paravanul versurilor, desigur). Acesta este locul unde pot sa fiu eu însămi, fără sa mă supun vreunor reguli sau îngrădiri.

 

Când ai început să scrii și cum ai ajuns să scrii poezii?

Citesc de la o vârstă foarte mică și nu a durat mult până când m-am autoprovocat să încerc și eu să scriu. Am început cu proză, dar totul depinde de starea mea – uneori îmi e mai ușor să îmi așez gândurile în poezie, alteori în proză. Astfel, la vârsta de şapte ani am creat primele mele proze scurte, fără să intuiesc cât de important va deveni pentru mine acest hobby. Și, cu cât am continuat, cu atât am început să dedic din ce în ce mai mult timp acestei pasiuni. Până în momentul actual, am publicate 8 cărți și particip constant la recitaluri încă de la vârsta de 10 ani.

 

Cum știi că o poezie pe care ai scris-o e bună? Ce fel de poezie îți place să citești? Ai vreun set de scriitori pe care îi citești pentru inspirație?

O poezie bună, în opinia mea, e cea care te face să simți ceva, care nu te lasă să o uiți și care te „urmărește” mult timp după ce ai citit-o. Asta încerc și eu să fac – să scriu versuri care să poată transmite cu acuratețe ceea ce simt. La capitolul poezie, inspirație îmi sunt scriitori consacrați, precum Nichita, și mulți dintre cei contemporani – Ana Blandiana, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Claudiu Komartin și alții.

 

Când începi să scrii, știi dinainte unde vei ajunge?

Uneori da, însă de cele mai multe ori finalul se construiește singur, pe parcurs. Pentru mine, ele sunt, de multe ori, neașteptate. Literatura nu trebuie să fie planificată, tocmai spontaneitatea face parte din farmecul ei.

 

Care parte din a scrie îți place cel mai mult? Care parte ți se pare dificilă?

Procesul de scriere în sine nu e neapărat greu – este ca o refulare a sentimentelor mele – însă la o a doua privire descopăr că anumite fragmente nu sunt tocmai ceea ce aș fi vrut să fie. Și aici începe partea „grea”, revizuirea a ceea ce la început părea perfect, însă acest proces poate să fie reluat de mai multe ori până să ajung la forma finală.

 

Crezi că izolarea te ajută în procesul creativ sau, mai degrabă, îți pune o piedică? Cum ai evoluat ca artist pe timp de carantină?

Izolarea a avut loc față de lumea exterioară, însă cea interioară nu a suferit deloc pe parcursul carantinei. Ba, chiar, timpul e mai îngăduitor cu mine, și asta mă ajută mult din punct de vedere artistic.

 

 

 

 

tot mai albă ziua aceasta-aceea

părerile de rău devin scut pentru unii

și frontieră pentru alții

orele înșirate de-a lungul străzii

capătă forme până la epuizare

 

dintr-un exces de comoditate

resetez simțurile vinovate de prea multă iubire

zilele capătă forme neobișnuit de firești

încolăcite de gleznele ce-mi stau treze

până dimineața

 

o ploaie neîmblânzită traversează în fugă

prin mine-minte

rece-cald-rece din pielea mea transparentă

cresc arbori de ceai decojiţi

 

adevărul suspendat deasupra mea

pregătit să mă înghită în orice secundă

 

merg înainte cu riscul de a mă rătăci

cândva

 

 

***

 

 

oglinda cumpărată de la magazinul de vechituri

oferă o altă perspectivă asupra mersului pe ape

 

în fiecare dimineață avem un ritual precis

 

mai întâi ne privim ochi în ochi

apoi ne studiem cearcănele în profunzime

 

estimăm cu precizie orele de somn

 

trupul se mișcă din inerție

 

creierul îmbibat de adrenalină

transmite impulsuri către inima așezată

între mine și oglindirea de mine

 

las un autograf la intrare

fără cv sau alte detalii

 

zona de cooperare devine inexistentă

 

un avion de hârtie e o soluție de a evada din calcule

chiar și atunci când nimeni nu crede în ele

 

strâng genele responsabile de creativitate și haos

într-un laborator de sinestezie

 

subconștientul caută colaboratori și căi de evadare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *