Povestea cu marinarul
şi dintr-o dată domnul c.
se trezi din somn
în miezul nopţii cu mirosul ei
gâdilându-i nările
şi se gândi că
lucrurile pot fi frumoase
pe alocuri. aşa că se îndreptă
spre bucătărie cu paşi
măsuraţi – ştia sigur că trebuie
să nu lase urme. mâncă o felie
de pepene roşu şi se preschimbă
într-un marinar gata de plecare
în bărcuţa lui verde în formă de semilună
———————
Povestea cu viaţa în iglu
acum este unul din
momentele în care domnul c.
se face mic şi plinuţ ca un
eschimos. îl putem vedea
stând în iglu într-o poziţie comodă
şi am putea spune că este oarecum
gânditor aşa cum priveşte
în palme un nasture mic
respiraţia lui taie liniştea grea
şi cu zece degete ca zece ţurţuri
sapă în pământul îngheţat un culcuş.
şi, uneori, când pleoapele i se închid,
se aşază să doarmă în patul
din pământ ca un soldat având
în loc de epoleţi un praf
fin de gheaţă aşezat pe umeri
———————
Cristale de zahăr
pe podeaua de lemn prăfuit
domnul c priveşte din interiorul unei
sticluţe albastre. mâinile lui apasă
centimetru cu centimetru în jur
şi ochii lui
mari se deschid către
cerculeţul de sus.
el clipeşte o dată şi îşi lasă trupul
pe spate. şi uşor uşor alunecă
într-un fel de visare în care
se face că nor de abur se
iveşte ca din senin şi
degetele ei se arată de sus presărând
cristale de zahăr pe
creştetul lui
———————-
Ritualul
în ceasul de taină domnul c
stă aşezat în pat cu
genunchii usor ridicaţi şi
capul lăsat înspre pământ. în colţ e o
lampă veche răspândind o
lumină difuză şi domnul c
dă mărunt din buze, ca într-un vechi
ritual: „acum urcă-te”
– pare că se aude şoptit –
şi trupul lui prinde forma
trupului ei, iar dinspre umeri
înspre omoplaţi cresc doi săculeţi
plini cu un aer cald
şi peste toate cele din cameră
se ridică
fericit sufletul lui (ca un
aluat moale în care degete fine
îşi fac lucrarea cea bună)
scânteind ca o săgeată de foc
şi cenuşă
Constantin Liculescu