Dacă în aprilie 2018 pedalaserăm prin Transilvania (experiență povestită anterior), în primăvara anului 2019 am ales munții Apuseni.
Deoarece în Islanda a fost absolut fabulos să pedalăm preț de 3 săptămâni (voi reveni cu detalii cu altă ocazie), ne hotărâserăm să încercăm și Norvegia. Dar cum în Islanda vremea nu a fost deloc prietenoasă, cu multe zile cu ploi și vânt puternic, am decis ca înainte de Norvegia (țară cu vreme impredictibilă) să ne facem antrenamentul în condiții vitrege și cu muuuulți metri altitudine.
Așa că am petrecut Paștele pe două roți, în zonă cu noutate pentru noi, iar întâmplarea a făcut ca vremea să țină cu antrenamentul pentru vreme neprietenoasă, nu neapărat cu noi. Bizară abordare, așa-i? Sau un altfel de a vedea partea plina a paharului. Evident că cei apropiați erau intrigați de faptul că vom petrece sărbătorile departe de casă, dar noi doream să ne ținem de plan și aveam speranța că nu va fi greu să găsim și bucatele potrivite.
Am plecat sâmbătă dimineața din Abrud, spre localitatea Vârfurile, unde urma să petrecem noaptea. Distanța a fost cam de 80 km și a fost minunat să pedalăm pe o vreme faină, cu soare și peisaje verzi. Am întâlnit un deal la început, cu ceva serpentine ce păreau greu de urcat după iarna lungă și fără antrenament, dar apoi valea a fost de vis. Nu am mai luat echipamentul de campare cu noi, iar asta a fost în avantajul meu, pentru ca am pedalat fără genți pe bicicletă. Ajunși în comuna Vârfurile, fix când începea ploaia torențială, ne-am răsfățat cu bucate pe săturate și ne-am pus să ne odihnim cu gândul de a ne trezi să mergem la slujba de Înviere. Nu de alta, dar eram curioși de obiceiurile locului. La 12 noaptea clopotele se auzeau peste dealuri și, chiar de nu am fi știut unde este biserica, ar fi fost imposibil să nu o găsim. Am intrat în biserică și era o liniște de neînțeles. Puțin timp mai târziu, toată lumea a ieșit, „s-a dat lumină” și s-a înconjurat biserica de 3 ori. Printre cei veniți, erau și copile îmbrăcate în port popular, fiind însoțite de bunicile lor, care purtau opinci.
Duminică dimineața, în ziua de Paști, am avut o surpriză din partea gazdelor noastre: o masă tradițională, cu ouă roșii, salată de boeuf, virșli și cozonac. Greu să ne pornim după ospăț, dar norii gri din zare se apropiau cu grabă. Știam că va ploua, nu știam când și nici cât. Am strâns bagajele, am pus la îndemână gecile și pantalonii de ploaie și totul era o chestiune de timp. Am pedalat încet prin sat, am tras cu ochiul în curțile oamenilor, ne-am bucurat să îi vedem adunați la masă, să vedem copii alergând după găini și vânam cu ochii pisicile tolănite oriunde se strecurau razele de soare printre nori.
Și cum în zare se vedeau dealurile și serpentinele, iar drumul era din ce în ce mai prost, și-au făcut apariția și primele picături de ploaie. Așa că aveam situația următoare: ploaie, deal, drum în lucru (neasfaltat) și frig. Eram încă la altitudine joasă, dar planul era să ajungem până la Vârtop-Arieșeni, pe la 1000 m. Aveam emoții cu privire la ce vom găsi sus, dacă se va lăsa cu lapoviță sau chiar ninsoare. Și cum dealul era luuung, ceață peste tot în jur, o ploaie mocănească rece și deloc plăcută, ajungeam la punctele de belvedere și în zare nu vedeam mai mult de 5 m, adică nu vedeam nimic. Se mai opreau și alți oameni cu mașina, veneau să privească și exclamau oftând: „Și ce priveliște frumoasă era, se vedeau toată valea și munții din spate”. Nu puteam decât să îi credem pe cuvânt și să ne imaginam. Treptat, mă obișnuisem cu ploaia, cu frigul, cu senzația de haine reci și ude, însă alte lucruri erau cele care deranjau: fiind ceață, timpul părea că trece mai greu, totul era anost, iar peturile și celelalte gunoaie de pe marginea șoselei nu putea fi ignorate.
Aproape pe lapoviță și cu o temperatură de 2-3 grade Celsius, am ajuns în vârful dealului. De acolo mai aveam câțiva km de vale, dar, adăugând viteza la toată experiența, părea și mai frig. Mare a fost norocul să găsim sala de mese încălzită, cu focul arzând în sobă. Mi-am pus scaunul lângă și am mâncat pe nerăsuflate ciorba. Începusem să mă încălzesc și ne gândeam cu îngrijorare la scenariul în care, dacă în Norvegia vom avea parte de o vreme similară, la finalul zilei nu vom ajunge la o cazare cu sobă și mâncare caldă, iar singura consolare vor fi cortul și mâncarea gătită la primus.
Am dormit neîntorși, cu toate păturile disponibile pe noi și dimineața eram (aproape) ca noi. Afară încă ploua, nu așa insistent ca în seara precedentă, însă ceața era prezentă și norii nu păreau că se lasă duși, cu toate că prognoza părea optimistă. Micul dejun a fost copios, a inclus și o porție mare de cartofi prăjiți în untură la ceaun și am pornit la drum. Toți cei de la cabană ne priveau sceptic, probabil întrebându-se ce este cu noi, și ne urau drum bun și vreme prietenoasă.
Primul popas l-am făcut rapid pentru că ne-a ieșit în cale un câine tare gălăgios. Lătra și venea cu viteză spre noi de credeam că ne va înhăța de îndată ce ne ajunge din urmă. Însă cum a ajuns la câțiva pași, a început să dea vesel din coadă, să se apropie temător și curios. Ne-am jucat cu el, l-am mângâiat și, după ce l-am scăpat de câteva căpușe, ne-am continuat drumul.
Era ultima zi de pedalat din aventura noastră, seara trebuia să ajungem în Abrud, dar am ales să facem o buclă ocolitoare pentru a vizita și Ghețarul de la Scărișoara. Am mai adăugat ceva metri altitudine, însă experiența a meritat pe deplin. Ghețarul este atipic, subteran, într-o peșteră cu temperaturi scăzute, iar ghidul este un povestitor tare simpatic.
Pe măsură ce scădea altitudinea, vremea devenea mai prietenoasă și drumurile mai bune. Seara am ajuns la cazarea din Abrud, unde era extrem de liniste dat fiind că eram singurele persoane cazate. Nu era nimeni din partea pensiunii, dar cu ce am mai găsit prin genți am reușit să improvizăm o cină și să ne potolim foamea.
După cele trei zile de pedalat prin Apuseni, am hotărât că este cazul să ne cumpărăm geci de ploaie pe care să ne putem baza pentru că în Norvegia urma să stăm cu cortul și condiții de uscat haine nu prea sunt disponibile în campinguri. Iar eu, suplimentar, am decis, că oricât de voluminos și greu este sacul meu de dormit pentru iarnă, am să îl car pe portbagaj negreșit pentru ca măcar noaptea să mă răsfăț și să îmi fie cald.
Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!
Detalii traseu:
Prima zi: 80 km, 500 m uphill; Abrud – Brad – Vârfurile
A doua zi: 65 km, 1420 m uphill; Vârfurile – Cărpinet – Nucet – Vârtop – Bubești
A treia zi: 90 km, 860 m uphill; Bubești – Ghețarul de la Scărișoara – Albac – Abrud
Georgiana