Câteva lucruri pe care (probabil) nimeni nu ți le-a spus despre parașutism

Înainte de toate, o premisă: cine mă cunoaște știe deja că practic paraşutismul, dar sunt doar un principiant cu câteva zeci de salturi la activ. Nu sunt în gradul și nici nu mi-aș permite vreodată să țin prelegeri despre parașutism, doresc doar să vă împărtășesc câte ceva din experiențele trăite personal.

Rândurile de mai jos sunt adresate mai ales curioșilor din fire și celor care visează să încerce această experiență într-o bună zi, dar nu au reușit încă să-și învingă temerile.

Toată lumea a visat să zboare cel puțin o dată în viață, toată lumea s-a întrebat la un moment dat: „Cum o fi să zbori?”

Din păcate, majoritatea persoanelor au auzit vorbindu-se despre parașutism doar în cazul în care sunt prezentate știri despre vreun accident. Unii au câte un amic parașutist, pe care deseori îl consideră „un pic țicnit”.

Ce este skydiving?

Am decis să nu mă pierd în prea multe cuvinte încercând să explic ceea ce este, mai degrabă îți arăt. Iată ce este skydiving:

https://www.youtube.com/watch?v=j54R3P76aS4

(Skydiving over the Bahamas – Best jumps of 2018)

În aparență, acest sport este simplu. Teribil pentru unii, dar simplu. Urci într-un avion, la 4200m te lansezi în gol, cazi aproximativ 60 de secunde, deschizi parașuta, aterizezi și simți o doză de adrenalină foarte puternică. Simplu, nu?

În realitate, există atâtea aspecte interesante care se ascund în acest sport, lucruri care – dintr-un motiv sau altul – nu sunt luate în considerare prea mult. Paraşutismul necesită multă abilitate, mult mai multă decât ai putea crede atunci când vezi videoclipuri precum cel pe care tocmai ți l-am arătat. Nu este deloc ușor, dar este cu siguranță distractiv.

 

 

Iată câteva lucruri noi, despre care (probabil) nu ți-a vorbit nimeni, până acum:

  1. Este un puternic stimulent mental

Crezi sau nu, nu are legătură cu adrenalina pe care o simți în vene, pe care ai simțit-o sau ți-ar plăcea să o încerci. „Adrenalina” este o senzație pe care o simți pe pielea ta la început: prima dată, a doua, a treia oară. Skydiverii experimentați, cei care practică sportul de ani de zile, nu mai simt niciun fel de adrenalină.

Dacă te întrebi „Deci, atunci ce-i determină să continue?”, răspunsul ar putea părea banal, dar nu trebuie subestimat: indiferent de cât de multe salturi faci, există un lucru pe care paraşutismul nu va înceta să ți-l ofere: o senzație de libertate totală și de purificare a minții. Acest sport te obligă să-ți concentrezi toată puterea și atenția exact asupra ceea ce faci. Acest lucru îți permite să elimini, în momentul căderii libere, orice gând, îngrijorare, anxietate, sursă de stres, pe scurt, orice te-ar putea deranja în viața de zi cu zi. Mai apoi, la sfârșitul zilei, vei avea o nouă perspectivă asupra problemelor cotidiene.

Adrenalina și endorfinele eliberate îți dau un sentiment puternic de fericire. A deschide cu succes parașuta și a ajunge în siguranță pe pământ te fac mai sigur pe ține însuți. Mulți consideră parașutismul un fel de meditație, deoarece te forțează să-ți eliberezi mintea de gânduri și să te concentrezi pe deplin pe o sarcină pe care trebuie s-o duci la capăt cu orice preț…

  1. Nu trăieșți senzația de cădere

Când faci skydiving, nu te simți căzând. Într-adevăr, nu glumesc. Mulți oameni cred că paraşutismul este actul căderii dintr-un avion și apoi aterizarea pe uscat. Poate că primul videoclip, văzându-l, ți-a lăsat senzația aceea când te afli într-un roller coaster și cazi în gol, dar în realitate nu ai acel sentiment neplăcut de amețeală.

Când faci skydiving, trăiești mai degrabă o senzație de plutire, de zbor, dar numai după ce ai învățat cum să-ți foloseșți corpul ca o aripă. Desigur, prima dată îți vei simți stomacul întors pe dos, dar senzația rămâne aceeași: pluteșți în aer, nu cazi. Din momentul în care te concentrezi complet pe ceea ce se întâmplă, vei avea o percepție distorsionată a timpului, drept pentru care îți va părea că plutești cu încetinitorul.

  1. Este un sport extrem, dar nu atât de periculos cum pare la prima vedere

Skydiving este cu siguranță periculos, dar mai puțin decât crezi. În 2016, United States Parachute Association a înregistrat 21 de accidente mortale în Statele Unite, la aproximativ 3,2 milioane de salturi. Potrivit Consiliului Național de Securitate, este mult mai probabil ca o persoană să fie ucisă lovită de fulger sau ca urmare a înțepăturii unei albine. Pare absurd, dar este adevărat. Echipamentele și regulamentele cluburilor au evoluat considerabil de-a lungul anilor, ajutând parașutiștii să „zboare” în mult mai multă siguranță.

În prezent, majoritatea cluburilor pretind ca echipamentele să fie prevăzute cu un dispozitiv de deschidere automată (AAD). În cazul puțin probabil în care un parașutist s-ar lăsa să cadă sau ar pierde cunoștința, deschiderea paraşutei s-ar produce automat, la o anumită altitudine. Accidentele sunt aproape întotdeauna cauzate de erorile umane. Dar o bună educație de bază, o conștientizare adecvată și o doză normală de bun simț fac din acest sport minunat o practică foarte sigură.

  1. Vei învăța să ai mai multă încredere în tine

Gândindu-ne un pic, înțelegem că în skydiving 90% este încredere. De ce? Pentru că, atunci când decizi să faci acest lucru, decizi să ai încredere în instructorul care are sarcina să te învețe să te miști în aer și să aterizezi cu bine. În pilotul care are sarcina de a te duce la altitudinea necesară în siguranţă. Te încrezi în avion, în hamurile de siguranță, în altimetru și în parașută. Capeți încredere în cei care pliază parașutele și în cei care întrețin echipamentele. Toți parașutiștii au încredere deplină și total respect pentru toate echipamentele. Ei au încredere oarbă în oamenii cu care practică skydiving și, cel mai important, au încredere în ei înșiși și în capacitatea lor de a rezolva o problemă, când/dacă apare. Acest sport te învață în primul rând să ai încredere, și mai ales să capeți încredere în ține însuți.

  1. Este precum sexul: oricât ți s-ar povesti, vei putea înțelege cu adevărat doar practicându-l! 😉 

    Text inspirat și adaptat de la: https://blowhammer.com/it/blog/post/4-cose-che-nessuno-ti-ha-detto-sullo-skydiving/

    Silviu Rebegea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *