Terminasem programul de lucru și mă îndreptam spre casă, mergând pe același traseu vechi și bătătorit. Mă gândeam la weekendul ce urma să înceapă și îmi schițam în minte planul despre cum să-l abordez.
Bulevardul era neașteptat de liber pentru acea oră, iar în fața mea, pe același trotuar, se afla o singură persoană. Mergea în același sens cu mine. Imediat ce am reperat-o, mi-a captat atenția.
Distingeam, în depărtare, o siluetă de femeie ce părea să fie foarte frumoasă. Vedeam o rochiță neagră, un păr blond și un mers sigur, apăsat.
Mă încerca un sentiment de ușoară părere de rău: nu eram mai aproape ca să o văd mai bine! Oricum, am remarcat că era neînsoțită.
Mi-am dat seama că urma să ajungă în dreptul unui autoservice, unde mecanicii se aflau în față, pe trotuar, în lipsă de clienți. Mă așteptam să o abordeze cu diverse propuneri, puține scapă de astfel de „ocazii”. Am urmărit reacția bărbaților când femeia trecea prin fața lor. Tăcere. Păreau că o ignoră. Niciunul nu a întors privirea spre ea sau după ea.
Atunci când am ajuns și eu în dreptul lor, i-am putut auzi vorbind. Cel mai în vârstă, bărbat la vreo 45-50 de ani, le spunea celor mai tineri: „asta sigur nu e de aici, s-a pierdut căprioara, n-are ce căuta, e prea frumoasă și la corp, și la față și nu e cu unul cu mașină, merge pe jos.” Omul vorbea din experiența celui trecut prin viață și avea dreptate. Femeia părea să nu locuiască în zonă, căci dacă ar fi locuit, ar fi ales cu siguranță trotuarul de vizavi.
Nu știu dacă am grăbit eu, instinctiv, pasul sau dacă l-a rărit ea, dar o ajungeam din urmă. Iar ea, în același ritm, cu pasul sigur, și-a continuat drumul.
Mai apoi, a trecut prin dreptul unei geamgerii unde unul dintre meșteri stătea în ușă, privind relaxat strada. Când i-a trecut prin față, acesta și-a coborât ușor privirea măsurând-o de sus și până jos, apoi a mai urmărit-o câteva secunde, cum se depărtează.
Dar vai! În câțiva pași urma să treacă prin dreptul unui șantier. Era ora la care băieții terminseră programul și se urcau în mașini. Vreo șase sau șapte tineri erau pe trotuar în fața ei. Și a mea.
Un sentiment de milă, de compasiune m-a cuprins atunci. Îmi era ușor teamă pentru ea. Era o scenă tipică pentru fluierături și pentru propuneri indecente și actorii erau acolo! Îmi părea ușor rău că nu sunt lângă ea, fie și doar pentru ca simpla mea prezență să o protejeze. Eram cu zece pași în urma ei și mergeam în același ritm destul de scăzut.
Un gând m-a străfulgerat și m-a relaxat: ea e cu siguranță o femeie puternică, atât cât să înfrunte distanța pe care o avea de parcurs, mergând pe tocuri înalte, cât și lumea.
Da, știa să meargă pe tocuri, avea o postură corectă, un mers sigur și frumos.
Mi-am zis că le va face față cu brio, că nimic nu o sperie.
Ajunsă în dreptul lor, a trecut mai departe impasibilă, continuându-și drumul drept, parcă pe un fir imaginar. Ei au rămas neclintiți, muți de uimire. După ce i-a depașit, ei au început… Astfel, i-am putut auzi zicând: „asta ne face pe toți”, „e ca o iapă”, iar unul a început să necheze aidoma unui cal.
Am grăbit în mod evident pasul, mă apropiam de intersecție și exista posibilitatea să alegem rute diferite. Mi-ar fi părut rău să nu o văd de aproape.
Când am ajuns în dreptul ei, am întors privirea către ea. M-a privit ușor și ea, cu coada ochiului. Era într-adevar frumoasă, învăluită în miresme de parfum fin, degaja eleganță și feminitate. Hotărâtă, puțin distantă și rece, genul acela de femeie care te pune la respect dintr-o privire și te ține la distanță prin atitudine. Genul de femeie pe care mulți nu îndrăznesc să o abordeze, femeia superioară, lady, model de urmat, muză coborâtă parcă dintr-un tablou, pictată în realitate.
Am mai înțeles ceva. Acel ceva care îi hrănea puterea și îi oferea dârzenie. Vorbea la telefon, avea căștile în urechi. Singură, dar însoțită; puternică și neajutorată; răpitor de frumoasă, dar totuși o pradă ușoară în fața sentimentelor pentru un bărbat care nu e totdeauna lângă ea atunci când ea are nevoie cel mai mult; gingașă, dar rece; femeie.
Am lăsat-o în urmă să-și continue conversația și… drumul cu mersul ei vibrant și sigur, apăsat, echilibrat, escaladând treptă cu treaptă spre nivelul superior al sufletelor noastre.
A fost o binecuvantare pentru toți și pentru unii, o lecție. A schimbat o vineri oarecare, din frumos în mai frumoasă [sic] și a demonstrat ceea ce era de demonstrat, a dat și a luat, pe unii i-a făcut mai mici decât erau, pe alții poate… i-a schimbat.
… și apoi am scris acest text.
A. F. I.