În ultimele decenii, tehnologia și-a pus puternic amprenta asupra vieților fiecăruia dintre noi – și cu siguranță nu se va opri prea curând. În continuă dezvoltare, multe dintre ideile care au luat naștere în ultimii ani par mai apropiate de science-fiction decât de realitate. Este şi cazul microcipurilor implantate sub piele, majoritatea oamenilor fiind reticenți față de acestea – cu excepția suedezilor, care, în ultimii ani, au adoptat acest trend. Dar va ajunge oare o tendință mondială?
În prezent, microcipurile pot fi folosite pentru a facilita accesul în locuințe, deschiderea unei mașini, tranzacțiile bancare, pornirea unui aparat de făcut cafea sau multe alte activități de zi cu zi doar printr-o mișcare a mâinii, prin care un cititor scanează microcipul. Având numai câțiva milimetri, acesta este implantat între degetul mare și cel arătător pentru a putea fi utilizat cu ușurință.
Deși această mișcare a început de câțiva ani, doar un total de 4000 de oameni au recurs la această tehnologie până acum. În luna iulie a anului 2017, peste 50 de angajați ai companiei Three Square Market din Wisconsin s-au oferit voluntari pentru a primi microcipuri cu funcție GPS și recunoaștere vocală, mai apoi lansând Three Square Chip, o ramură care se ocupă cu dezvolarea următoarei generații de microcipuri și diminuarea erorilor medicale prin acestea.
Suedezii adesea adoptă noile tehnologii care apar pe piață cu mult mai repede decât celelalte națiuni europene, dar deschiderea acestora se datorează parțial și încrederii mai sporite pe care o au în Guvern și cu care nu multe țări se pot mândri.
Reticența față de această tehnologie în general se datorează numeroaselor întrebări ridicate de oameni – acum nu mai e vorba de animale sau de obiecte la care putem renunța ușor, ci de niște obiecte care se vor afla în interiorul nostru și care vor deține informații despre noi. Întrucât nu se știe să se fi luat vreo măsură de protecție a datelor, există posibilitatea hărțuirii și urmăririi de către persoane rău-intenționate. De asemenea, nu doar implicațiile tehnologiei legate de securitatea datelor pesonale, ci și motive legate de dimensiunea microcipului și acului care e folosit pentru introducerea lui i-au făcut pe oameni să fie reținuți față de acestea. Deși niciun om nu a raportat efecte adverse sau boli provocate de implanturi, încă nu este cert dacă acestea sunt complet sigure din acest punct de vedere. Mai mulți posesori de animale au raportat însă decesul patrupedelor sau debutul unor tipuri de cancer ca fiind provocate de cipuri.
Pe de altă parte, atunci când aceste cipuri sunt implantate cu scopuri medicale – precum monitorizarea semnelor vitale – așadar nu numai confortul este îmbunătățit, ci și sănătatea, oamenii acceptă mai ușor ideea unui astfel de implant.
În timp, se prea poate ca tot mai mulți să opteze pentru un astfel de microcip care să înlocuiască cheile, cardurile de credit și biletele, transmițând date mai ușor ca niciodată; însă cât e de sigur cu adevărat urmează să aflăm – probabil în viitorul nu prea îndepărtat.
Denisa Lepădatu