Preocuparea pentru mediu este una dintre preocupările societății moderne. Din ce în ce mai multe discuții sunt concentrate pe această temă, la diferite niveluri. Am început să conștientizăm că de acțiunile noastre curente depinde nivelul vieții generațiilor viitoare.
În fiecare an, există două perioade destul de scurte, una în primăvară și una în toamnă, în care se organizează activități de împădurire pe bază de voluntariat, acțiuni la care participă oameni normali, animați de interesul pentru activități în aer liber și de dragostea pentru aerul curat.
Plantăm Fapte Bune în România (http://www.plantamfaptebune.ro/) este una dintre ONG-urile care se ocupă de organizarea acestui tip de activități. În toamna lui 2015, am reușit să mobilizez o echipă de mensani bucureșteni și am participat la o acțiune de împădurire împreună cu ei. A fost atunci o primă experiență pentru mine. Organizarea atunci mi s-a părut perfectibilă, însă, trecând peste micile inconveniente, am văzut la final rezultatul, un deal împădurit, și am simțit satisfacția lucrului bine făcut. A fost un sentiment deosebit și mi-am propus să particip de fiecare dată când am ocazia.
Toamna lui 2019 a aliniat din nou planetele și mi-a oferit posibilitatea de a participa, din nou, la o acțiune de împădurire. Locația propusă de cei de la Plantăm Fapte Bune în România a fost Șotânga, județul Dâmbovița. Am beneficiat de o organizare impecabilă, după părerea mea. Plecarea din București către locație s-a făcut cu ajutorul a trei autocare, programul a fost respectat, iar drumul a fost fără evenimente. La destinație, în cadrul unei stâne, a fost organizată instruirea de dimineață, iar voluntarii au beneficiat de o cafea și un ceai cald. Odată intrați pe terenul de împădurit, voluntarii au primit uneltele necesare activității, copăceii de plantat și au fost preluați de inginerii silvici din teren.
S-a dorit repopularea unei păduri de salcâm plantate în anii trecuți și realizarea unei bariere naturale de sălcioară, de jur împrejurul parcelei. Echipa de voluntari a fost formată din grupuri organizate de diferite companii si din voluntari independenți, în total vreo 300 persoane. În timpul activității de plantare, se lucrează în general în grupuri de două persoane, una cu o forță superioară, care să se ocupe cu săpatul gropii și așezarea pământului, iar cealaltă cu așezarea copăcelului și tasarea pământului.
La destinație, singur fiind, am socializat cu alți voluntari independenți, și am reușit să formăm o echipă. Oamenii vin la aceste activități deschiși, animați de ideea că fiecare gest, oricât de mic, ne ajută să avem un aer mai curat. Am făcut deci echipă cu o domnișoară pe care am cunoscut-o la fața locului, și, împreună, am plantat vreo 50-60 de puieți de sălcioară și 8 salcâmi. Cu sălcioara a mers mai ușor, întrucât șanțul pentru plantarea acestui gard viu era deja săpat cu ajutorul excavatorului, iar plantarea însemna așezarea puieților și acoperirea cu pământ. Când am ajuns să plantăm și salcâmi, era deja târziu, ceilalți voluntari fiind deja acolo.
Voia bună a fost la ea acasă. Încruntarea și supărările au rămas la birou. Toți au venit cu glumele la ei, adolescenții aveau boxe portabile, iar copiii ajutau și ei la plantare. Organizatorii au fost mereu pe fază, atenți la nevoile voluntarilor. Nu au existat sincope. Au existat suficiente consumabile, apa rece era adusă la parcelă, copăceii erau umeziți constant, pregătiți de plantare.
Foarte important este că cei mici au avut parte de o lecție practică de educație civică. Îi va ajuta și pe ei, și pe noi, pe viitor. După o muncă de aproximativ 3 ore, șanțul dispăruse, iar în locul lui apărea, timid, un gard viu de sălcioară. 4000 puieți! De asemenea, pe dealul golaș de dimineață, se puteau vedea, ca arbuști mărunți, ce-i drept, 2000 de salcâmi. Fascinant! Cine nu a încercat senzația, trebuie să meargă măcar o dată în viață la o plantare.
La final, am avut ocazia să încercăm o fasole cu ciolan și niște grătar, în farfurii din tărâțe. La stână, așezați turcește în iarbă. Pentru fiecare dintre noi, drumul înapoi a fost alături de prieteni noi, împreună cu care știm că am pus umărul la realizarea unei păduri noi, de care ne vom bucura și noi, dar mai ales generațiile viitoare.
În încheiere, pentru sceptici… da, și noi știm că se taie. Nu suntem naivi. Poate că în intervalul în care noi am plantat 6000 de copaci tineri, alții au tăiat 10000 copaci bătrâni în România. Știm. Dar știm sigur că, fără acțiunea noastră, în România erau astăzi 6000 de copaci mai puțin.
Laurențiu Iancu