O altă lume. De vorbă cu Otilia Sofron

Mentor: Cum te-ai „întâlnit” cu Japonia? De unde vine pasiunea ta pentru Japonia, cum s-a născut ea?

Otilia: Am fost un şoarece de bibliotecă, mereu. Probabil că am o înclinaţie pentru limbile străine. Sunt bilingvă, germana fiind a doua mea limbă maternă. Dar am aprofundat şi alte limbi, spre exemplu în clasa a VI-a deja citeam Jules Verne în original. Astăzi s-a adăugat şi engleza. Pentru mine, româna, germana şi engleza sunt nişte plăci pe care le schimb instantaneu, fără niciun efort. Franceza nu am exersat-o de multă vreme, dar cred că mi-ar reveni uşor în memorie lucrurile învăţate în tinereţe.

Precum spuneam, stăteam cu nasul în cărţi permanent, aşa că am descoperit citind şi alte „lumi” de pe Terra. Cea care m-a fascinat în mod deosebit a fost lumea Japoniei.

Am dorit să o vizitez încă de pe atunci, dar nu s-a putut până în decembrie 2000.

Am atins prima dată pământul Japoniei pe aeroportul Chitose în Hokkaido, după un zbor agitat, şi am admirat tehnicienii japonezi care, precum chirurgii, dregeau măruntaiele unuia dintre motoarele avionului din care tocmai am coborât.

 

Mentor: Cum ai „reuşit” sa înveţi japoneza?

Otilia: În primul an de facultate la Cluj (am o licenţă în matematică la Cluj) am început să studiez japoneza la Şcoala Populară de Artă. Am reuşit să învăţ elemente ale limbii: cuvinte, expresii, gramatică, dar nu şi scrierea.

Scrierea am învăţat-o la Universitatea Hiroshima, unde am absolvit un masterat în Ştiinţa Calculatoarelor. Pentru studenţii străini existau cursuri de limbă japoneză.

 

Mentor: Câteva locuri „obligatoriu” de vizitat, spaţiu construit, dar şi natură?

Otilia: Localităţi: Nagasaki (cel mai frumos oraş al Japoniei, în opinia mea), Hiroshima (prin istoria tragică), Nara (plină de istorie, dar aici e recomandat și foarte interesant de vizitat atunci când au loc festivalurile lor tradiţionale – de Anul Nou, în iunie-august), Kyoto (plin de istorie). Restul localităţilor sunt „identice” : de regulă, locuinţe înghesuite, câţiva zgârie-nori, un turn, două-trei parcuri, eventual un castel reconstruit sau nişte ruine şi „cimenturi” cât încape şi cu asta e gata imaginea. Peste tot e plin de muzee, ai de unde alege, se găseşte oricând ceva pe gustul oricui. Ce trebuie vânat în Japonia în oraşele mari sunt festivalurile tradiţionale.

Shimonoseki, prefectura Yamaguchi. Kaikyo Yume Tower. Iluminarea se schimbă la fiecare câteva minute în toate culorile curcubeului.

Mojiko, prefectura Kitakyushu. Mojiko Tower, portul, biblioteca – practic localitatea de pe cealaltă parte a strâmtorii Kanmon (care desparte insulele Honshu și Kyushu) – Shimonoseki este de cealaltă parte.

Muntele Fuji este cel mai înalt munte al Japoniei (3776 m) si este unul dintre vulcanii activi. Pentru japonezi este un munte sacru, iar atingerea vârfului cel puțin o dată în viață este considerată o datorie de onoare. La cucerirea muntelui Fuji au loc ambuteiaje cu turiștii care urcă și coboară, deoarece cărările sunt relative strâmte în unele locuri.

Există sate rămase neschimbate şi care au o „aromă veche” deosebită. Acolo poţi găsi lucruri interesante la orice colţ de stradă. Multe sate însă şi-au pierdut patina prin modernizare şi-s tare triste.

Natura: insule declarate World Heritage sau Japan Heritage. Există pe o astfel de insulă un copac care are peste 4000 de ani (eu am văzut unul de 2000 de ani la vreo 100 km de Tokyo). Oricum, pentru aşa ceva e nevoie de maşină.

Exemple : Miyajima (lîngă Hiroshima), Arhipelagul Okinawa etc. Japonia are mii de insule.

Okinawa, poarta de acces Kankaimon a castelului Shuri-jo

Okinawa, Shisa, simbolul naţiunii Ryukyu – locuitorii indigeni ai Arhipelagului Okinawa

Cel mai spectaculos moment pentru natura Japoniei este primăvara, atunci când înfloresc cireşii. Este un spectacol care durează doar câteva zile. Diferenţa între cireşii pe care-i ştim noi şi cei japonezi este că cei japonezi nu rodesc, sunt pur ornamentali, iar florile apar primele şi abia după ce acestea au căzut copacul înfrunzeşte. Spectacolul constă în faptul că în copaci sunt numai flori, astfel încât ai impresia că nu este copac, ci doar un suport pentru un nor de flori.

Sakura, denumirea japoneză pentru cireş

Tokyo, parcul Kitamaru-koen. Sakura

Tokyo, parcul Kitamaru-koen. Sakura

Apa oceanului Pacific are o culoare deosebită în Okinawa.

Okinawa. Peştera Gyokusendo din parcul „Okinawa World” aflat în localitatea Nanjo. Este o peșteră imensă situată pe locul al doilea ca mărime, în Japonia.

Matsushima, prefectura Miyagi, stânci – aşa arătau înainte de tsunamiul din 2011

Nikko, prefectura Tochigi. Unul dintre cedrii seculari sacri de la templul Futarasan Jinja. Templele de la Nikko sunt World Heritage.

Orașul Otsuki, prefectura Yamanashi. Unul dintre cele trei poduri numite Saruhashi (în traducere „Podul Maimuţei”); în imagine este podul istoric construit cu o tehnică specială.

Japonia oferă nenumărate obiective istorice. Spre exemplu, aşa cum chinezii îşi „vând” Zidul, japonezii au kilometri de drumuri  foarte vechi şi foarte spectaculoase, pe care nu prea le vizitează turiştii, nici străinii, nici japonezii. (Unele dintre aceste drumuri sunt de asemenea pe lista monumentelor World Heritage.)

Okinawa, castelul Shuri-jo, aflat pe lista World Heritage

Okinawa, Naha – Tsuboya, muzeu de olărit tradiţional – vase tradiţionale Ryukyu expuse în muzeu

Okinawa, castelul Shuri-jo, zidul de apărare

 

Mentor: Care este atitudinea japonezilor faţă de rezervaţiile naturale?

Otilia: Îşi jumulesc şi ei munţii, dar, imediat după ce au tăiat undeva, replantează.

Au multe rezervaţii naturale şi geologice şi toată lumea respectă regulile. Nimeni nu pleacă acasă nici măcar cu un fir de iarbă sau cu o pietricică dacă nu e voie. Nici nu se pune problema să lase gunoi după ei. În aceste locuri nu există coşuri de gunoi decât pe la intrări, dar nu vei vedea niciunde nici măcar cel mai mic gunoi.

Nikko Kaido, prefectura Tochigi. Unul dintre renumitele drumuri „antice” care unea capitala Edo (azi Tokyo) cu Nikko. Copacii au fost plantaţi acum 450 de ani la porunca unei prinţese a Japoniei pentru a proteja călătorii de soarele puternic sau de viscolele iernii. Drumul exista cel puţin din secolul al VIII-lea e.n.

Nikko, prefectura Tochigi, cascada Kegon

Nikko, prefectura Tochigi, cascada Kegon, detaliu

Okinawa, Seifa Utaki, loc sacru unde locuitorii Ryukyu credeau că apare zeiţa Amamikyu

Okinawa, peisaj

Prefectura Gunma, rezervaţia naturală Oze, nuferi

Prefectura Gunma, rezervaţia naturală Oze, harta florilor endemice

Prefectura Gunma, rezervaţia naturală Oze. În această rezervaţie poţi spune că nu calcă picior de om. Toată lumea e obligată să circule pe aceste podeţe de lemn.

Prefectura Gunma, rezervaţia naturală Oze, ambuteiaj uman

Prefectura Gunma, rezervaţia naturală Oze

Prefectura Gunma, rezervaţia naturală Oze

 

Mentor: Spune-ne câte ceva despre locuinţa tradiţională japoneză. Care este structura ei şi în ce măsură este ea întalnită azi şi unde?

Otilia: Locuinţa tradiţională este rezultatul experienţei de mii de ani a celor care au locuit acolo. Au încăperi cu diferite destinaţii. Nu necesită încălzire specială iarna sau aer condiţionat vara! Nu se dărâmă la cutremure.

Dar trebuie reţinut un aspect: până la „eliberarea Japoniei”, la sosirea comandorului Perry în Japonia, majoritatea populaţiei era în stare de sclavie şi oamenii se bucurau de un tatami de căciulă. Tatami este rogojina care acoperă podeaua, este făcută din paie de orez şi are dimensiunea standard de 90 cm x 2 m.

Tokyo, cartierul Ichinoe. Bucătărie tradiţională . În pătratul din mijloc se face focul iar în jur se aşează familia (pe jos, eventual pe perne) ca să mănânce. Fumul iese afară prin acoperiş.

Tokyo, cartierul Ichinoe, interior – casă tradiţională

Tokyo, cartierul Ichinoe, interior – casă tradiţională

Tokyo, cartierul Ichinoe, grădina unei case tradiţionale

Tokyo, cartierul Ichinoe, grădina unei case tradiţionale, muzeu

Tokyo, cartierul Ichinoe, casă tradițională, muzeu, interior, vedere spre intrare

Noborito, prefectura Kanagawa, Muzeul Satului Minkaen. Casă tradiţională

Noborito, prefectura Kanagawa, Muzeul Satului Minkaen. Poartă tradiţională de intrare în curtea unei case

Noborito, prefectura Kanagawa, Muzeul Satului Minka-en. Bucătărie tradiţională

Noborito, prefectura Kanagawa, Minka-en, Muzeul Satului, casă tradiţională

Noborito, prefectura Kanagawa, Minka-en, Muzeul Satului, moară

Noborito, prefectura Kanagawa, Minka-en, Muzeul Satului, casă tradiţională

Noborito, prefectura Kanagawa, Minka-en, Muzeul Satului, casă tradiţională stil „Gasho” din prefectura Gifu

Noborito, Minka-en, prefectura Kanagawa, Muzeul Satului, interior de locuinţă tradiţională

 

Mentor: În acord cu progresul tehnologic, există, în momentul de faţă, soluţii valide şi aplicate împotriva poluării?

Otilia: Mda, e greu de apreciat, nu sunt specialist în domeniu. Se străduiesc să-şi facă mediul mai curat şi reuşesc. A existat o localitate în Japonia care acum 40 de ani era pe locul I la poluare. În spitalul de acolo exista o cameră cu aer filtrat, unde fiecare locuitor se putea bucura de o gură de aer proaspăt o dată pe săptămână, timp de 30 de minute, pe bază de programare.

 

Mentor: Prin ce se aseamană/deosebesc onsen de băile Europei?

Otilia: Singura asemănare e apa, care e caldă. Femeile şi bărbaţii stau separaţi. Se intră în încăperile cu apă fără haine, în pielea goală. Apa din bazine are circa 50 de cm adâncime. Apa, de regulă, este termală natural (nu încălzită) şi conţine tot felul de săruri. Odată, am avut parte de apă minerală carbogazoasă. Altădată, m-am bălăcit în ape termale verzi, atât de verzi, încât am avut părul verde o lună după aceea, deşi l-am spălat zilnic.

Onsen, bazinul principal interior (de regulă, există încă unul afară, în aer liber)

Onsen, regulile sunt comunicate în mod hazliu

 

Mentor: Care este relaţia japonezilor cu turismul în propria ţară? Obişnuiesc să aibă vacanţe de durată? La distanţă? Preferă turismul în Japonia sau alte destinaţii?

Otilia: Pentru un bărbat japonez, este aproape imposibil de conceput altceva decât turism de weekend. Nu prea îşi iau concediile, decât câte o zi-două, lipite de un weekend. Turism extern nu se poate concepe în aceste condiţii decât după ce intră la pensie. Ca să ajungi în Europa stai în avion 12 ore! Se mai obişnuieşte câte un city-break în ţările apropiate. Femeile, de regulă, renunţă la serviciu după ce se căsătoresc şi astfel ele pot călători şi mai departe, singure sau împreună cu o prietenă sau copiii lor.

 

Mentor: Una dintre cărţile publicate de tine se intitulează „Pace și lumină, Hiroshima, Nagasaki”. Care este semnificaţia profundă a păcii în Japonia?

Otilia: După ce au fost învinşi în cel de-al Doilea Război Mondial acum japonezii nu-şi mai doresc decât pace. Le-au ajuns experienţa şi suferinţele provocate de război,  care încă se resimt, chiar şi în zilele noastre.

Titlul acestei cărţi l-am ales în acord cu ceea ce am observant la japonezii cu care am intrat în contact, dorinţa lor pentru linişte şi pace.

Okinawa, Parcul Memorial al Păcii. Plăci comemorative pe care sunt trecute numele victimelor care și-au pierdut viaţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Okinawa, indiferent de origine (japonezi, americani, coreeni etc.); peste 200000 de oameni au murit aici.

Okinawa, Naha – Parcul Memorial al Păcii – Dealul Păcii

Okinawa, Naha. Catacombe, una dintre încăperile subterane folosite în cel de-al Doilea Război Mondial ca centru de comandă al forţelor navale. În acest loc, mulţi soldaţi japonezi s-au sinucis atunci când trupele americane au ajuns pe insulă.

Mentor: Ce înseamnă prezenţa/persistenţa tradiţiei, raportat la Europa?

Otilia: Pe străzi poţi vedea destul de des femei purtând kimono. La festivalurile tradiţionale aproape că nu există japonez sau japoneză care să nu poarte o ţinută tradiţională. Au renăscut sau nu s-au pierdut multe obiceiuri. N-aş vrea să comentez faptul că în România, portul popular este privit dispreţuitor de mulţi dintre concetăţenii noştri.

Copăcei pregătiţi pentru iarnă în curtea unui templu (protejaţi cu stuf); firele sunt ghidaje pentru toaleta de primăvară – tundere ornamentală.

Fântână aflată la intrarea în orice templu din Japonia; mâinile se spală înainte de a intra.

Okinawa. Shisa, simbolul naţiunii Ryukyu – locuitorii indigeni ai Arhipelagului Okinawa.

Okinawa, port tradițional Ryukyu

Nikko, Chuzenji, prefectura Tochigi, Templului Chuzenji

Nikko, Chuzenji, prefectura Tochigi, statuia Tachiki a templului Chuzenji

Okinawa, Ryukyu-mura, Utaki şi Kamiashagi, locurile sacre din orice sat din Regatul Ryukyu

Okinawa, castelul Shuri-jo, singurul loc unde era permis fotografiatul în interior

Okinawa, castelul Shuri-jo

Okinawa, castelul Shuri-jo

Obiecte tradiționale : furin (clopoței decorativi), obiecte de ceramică. Se folosește un trunchi de copac ca suport.

 

O mică concluzie. Japonia este o ţară a regulilor scrise sau nescrise, pe care toată lumea le respectă fără excepţie. Pericolul permanent în care trăiesc aceşti oameni, începând cu banalele furtuni şi continuând cu cutremure, erupţii vulcanice, tsunami-uri, taifunuri, alunecări de terenuri, inundaţii catastrofale etc., îi obligă să fie disciplinaţi şi să-l respecte şi pe cel de alături.

 

4 comments on “O altă lume. De vorbă cu Otilia Sofron
  1. Miereanu Olga spune:

    Minunată prezentare! Mulțumesc frumos Otilia pentru că ne-ai împărtășit cu generozitate atât de sintetic informații utile despre fascinanta Japonie!

  2. Liviy Oancea spune:

    sa intelegi asa de multe despre o tara citind cateva raspunsuri…felicitari!!!!

  3. Mihai Sofron spune:

    Ma mandresc cu ea E fiica mea.
    As putea sa invat si eu multe de la ea.
    Eu stiu germana si putina rusa.Ea stie…..

  4. Aspazica Balint spune:

    Foarte interesant!Admir calitatea de bună cunoscătoare a culturii unei ţări precum Japonia.Esti o adevarata enciclopedie si ma bucur ca am avut ocazia sa cunosc astfel de om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *