Konnichi wa! Probabil mulți dintre voi știți câte ceva despre „Țara Soarelui Răsare”; geisha, samurai, muntele Fuji, flori de cireși, ceremonia ceaiului, poate animeuri, manga si alte lucruri specifice, întrucât țara are multe atracții de oferit.
Eu, una, știam deja un număr mare de lucruri despre Japonia, fiindcă am devenit fascinată de ea încă de când aveam 16 ani, deci acum 12 ani! De atunci imi doresc să o vizitez şi da, spun doresc fiindcă sper să revizitez această țară fascinantă, în care noul și vechiul coexistă armonios.
În acest articol, vă voi povesti despre câteva lucruri de care probabil ați mai auzit şi câteva pe care probabil nu le cunoașteți, dacă nu ați mai vizitat Japonia sau nu v-ați documentat în acest sens.
Aventura a început cu zborul – am avut escală în Amsterdam, de unde am zburat 11 ore. Am ajuns în aeroportul din Narita, a trebuit să completăm hârtii în care să specificăm diverse date, ca de exemplu scopul și durata călătoriei, să ni se ia amprentele și să ni se facă poză, conform regulilor, pentru a fi primiți în țară. Era dimineaţă, noi eram obosiți, entuziasmați si nerăbdatori să ajungem la hotel, să dormim. Dar nu am plecat din aeroport fără să cumpărăm yeni si fără o cartelă de internet. În ciuda încercărilor repetate ale soțului meu de a cumpăra yeni din România, nu am reușit, așa că am plecat la noi cu euro și dolari, care se pot schimba ușor acolo, mai ales în Tokyo.
Alternativ, cartelele de internet se pot comanda de la hotel, însă costul internetului până ajunge cartela la tine s-ar putea să facă diferența de preț să nu merite efortul fiindcă, în mod evident, costurile în roaming sunt mari. Alternativ, poți scoate yeni direct din bancomat, iar comisioanele nu sunt chiar așa mari. Încă un obiect important de cumparat imediat este un adaptor pentru prize. Noi aveam deja unul din pură întâmplare, de la un telefon, dar tot am cumparat unul mai târziu, pentru laptop.
De asemenea, înainte să părăsim aeroportul, am dat si un scurt interviu pentru televiziune, unde am impresionat cu cateva fraze în japoneză.
Am luat apoi un tren către Tokyo și am început să explorăm orașul.
Eu știu puțină japoneză și asta ne-a ajutat în anumite locuri, dar nu vă faceți griji dacă nu știți; țara e foarte prietenoasă cu turiștii și are traduceri în engleză peste tot. În plus, localnicii sunt foarte politicoși și săritori atunci când observă străini care par pierduți sau confuzi și, chiar dacă știu doar câteva cuvinte în engleză, de obicei reușesc să-ți explice ce ai de făcut.
Tokyo:
Primul obiectiv vizitat a fost Muzeul Studio Ghibli; dacă ați văzut „Spirited away”, „Princess Mononoke” sau „Howl’s Moving Castle”, atunci probabil ați mai auzit de acest studio. Daca nu, Ghibli este un studio de animație renumit pentru filmele realizate în stil clasic, adică desenate de mână, cadru cu cadru. Chiar și așa, vă recomand să vedeți muzeul dacă aveți ocazia, întrucât este un loc fascinant de explorat, plin de fantezie, unde te simți din nou copil. Nu am putut face fotografii decât afară, iar asta a fost valabil la toate obiectivele, cu puține excepții.
Muzeul Studio Ghibli:
Apoi am făcut o plimbare prin Shinjuku, în Kabukicho, cel mai mare district de entertainment de la ei, plin de lumini si activ toată noaptea, unde găsești karaoke, spectacole cu dansuri de roboţi, săli de cinema, baruri, cluburi şi… yakuza din ce am auzit, deși nu am observat niciunul, hehe.
Artă modernă. Shinjuku:
A urmat o expoziție specială de manga (banda desenată japoneză), a celei mai populare edituri la nivel mondial a acestei arte, Shonen Jump. Apoi am vizitat Tokyo Tower, de unde am putut vedea orașul noaptea, de la înălțime.
Expoziție Shonen Jump:
Tokyo Tower:
A venit timpul să mergem în următorul mare oraș – Osaka. Pentru a ajunge acolo, am avut mai multe opțiuni. Transportul pe distanțe lungi e foarte scump la ei. Daca vrei să călătorești foarte mult într-un timp scurt, poţi cumpăra un JR (Japan Railway) Pass și îl poți folosi chiar și în interiorul orașelor, întrucât transportul în comun este foarte bine pus la punct, mai ales în ce privește trenurile, care sunt o opțiune foarte populară. Cu acest pass, poți merge cu shinkansen-ul, adică acel tip de tren super rapid de 300km/h, de care poate ați auzit. O altă opțiune ar fi fost avionul. Dar pentru noi cea mai rentabilă opțiune a fost autocarul.
Ajunşi în Osaka, am putut vizita castelul, în jurul căruia erau croaziere cu barca pe canal, muzee de artă, atât tradiţională, la Muzeul Kamigata Ukiyoe și Muzeul de Arte Frumoase, cât și contemporană, la Muzeul Național de Artă Osaka și Muzeul de Artă Koji Kinutani Tenku, o grădină zoologică foarte frumoasă, cu o varietate mare de animale, Grădina Keitakuen, absolut superbă. Am făcut o plimbare pe canalele din Osaka cu unul din vasele disponibile şi ne-am urcat la înălțime cu un Ferris Wheel. Toate aceste obiective, plus transportul cu metroul, sunt acoperite de Osaka Pass, pe care l-am luat pentru 2 zile și pe care îl recomand călduros.
Osaka Castle:
Grădina Keitakuen:
Museum of Fine Arts:
Don Quijote Ferris Wheel:
Tot în Osaka, am încercat specialitățile locale takoyaki (un fel de gogoși rotunde umplute cu caracatiţă) și okonomiyaki (un fel de omletă amestecată cu alte ingrediente, cum ar fi pui, varză sau ce altceva îți alegi tu din listă, cu sos deasupra). Un alt fel de mâncare delicios în toate oraşele este curry-ul, mai ales cel de la Coco Ichibanya. Hidekaya este un alt lanț de restaurante pe care îl recomand. Noi am folosit bețe cât am fost în Japonia, dar toate restaurantele ne-au oferit și opțiunea tacâmurilor europene.
Următorul oraș pe traseul nostru a fost Kyoto, fosta capitală a Japoniei, un oraș mai apropiat de Japonia tradițională, cu cele mai multe obiective turistice din țară. Aici am putut vizita Castelul Nijo şi fostul Palat Imperial.
Castelul Nijo:
Fostul Palat Imperial:
În Kyoto am încercat prima dată în Japonia sushi proaspăt, făcut în fața noastră și am fost foarte încântați. Tot aici am încercat varietăți de yakitori, adică frigărui.
În a treia zi, am asistat la un frumos dans tradițional, din era Meiji, adică vechi cam de 1000 de ani, la Yasaka Jinja (Jinja=altar/templu shintoist), după care ne-am îndreptat către Gion, districtul caselor și magazinelor tradiționale, unde poți vedea gheisha, sau maiko, pentru a putea ajunge la Templul Kyomizudera, iar apoi la Muzeul Național din Kyoto.
Dans tradițional la Yasaka Jinja:
Cea mai frumoasă zi a fost în Arashiyama, o superbă zonă montană de lângă Kyoto, pe lângă un râu. Acolo se află faimoasa pădure de bambuși și o rezervație naturală de maimuțe. Apoi am urcat muntele la Fushimi Inari Taisha Jinja, unde întregul drum este marcat de cam 10 000 de porți roșii „Torii”.
Fushimi Inari:
Arashiyama:
În ultima zi din Kyoto am vizitat Kinkakuji (Templul de Aur) și o micuță, dar interesantă și cunoscută grădină zen, din pietre și nisip, la Templul Ryoan-ji.
Templul de Aur:
Templul Ryoan-ji:
Următoarea dimineață a fost una… agitată. Era 18 iunie si chiar înainte de ora 8 dimineața, pe când încă dormeam, iar soțul era în duș, a început să se cutremure clădirea, iar telefoanele au început atenționarea: „Earthquake, earthquake, earthquake”. Soțul a venit agitat către mine, dar până să ne dezmeticim, s-a oprit. Nu a durat mai mult de un minut şi nu ştiu daca a fost din cauza somnului, dar nu m-am speriat. Eram la etajul 4 din 6 și știam că japonezii construiesc clădiri rezistente la cutremure. Am aflat mai tarziu că fusese de magnitudine 6.1, cred că pe scara Richter, deși au și ei propria scară pentru cutremure. În orice caz, a fost unul puternic, chiar și pentru ei.
Ne-am facut frumos bagajele, check-out și ne-am îndreptat către stația de tren, pentru a merge în Nara, următorul oraș pe traseul nostru. Ajunși însă în stație, am aflat că toate trenurile fuseseră oprite pentru un timp nedeterminat, din cauza cutremurului. Ne-am întors dezamăgiți la hotel, pentru a ne lăsa bagajele, însă nu puteam rămâne acolo, căci făcusem deja check out-ul. Așa că am fost nevoiți să așteptăm până seara pentru a putea pleca spre următoarea destinație.
Ajunși în sfârșit în Nara, am putut vedea parcul, cunoscut pentru mulțimea de căprioare, care se apleacă în fața ta, ca să le dai mâncare. Exista o legendă locală, conform căreia aceste căprioare sunt sacre, în urma vizitei unui zeu pe acele meleaguri.
Tot în Nara se află și cea mai mare statuie de bronz din lume, a lui Buddha, la Todai-ji, unde am reușit să ajungem, în ciuda ploii torențiale. Am ajuns și la un muzeu, unde am putut vedea expuse multe tipuri de katana – sabia tradițională japoneză, iar la sfârșitul turului, am putut chiar mânui una.
Nara:
Din păcate, călătoria noastră se apropia de sfârșit, așa că a venit momentul să ne întoarcem în Tokyo. Am făcut asta folosind un autocar de noapte. Ce înseamnă un autocar de noapte? Trei rânduri de scaune, cu câte unul pe rând, cu draperie între fiecare scaun, papuci de casă, toaleta, prize. Scaunele se lasau pe spate aproape complet, iar în față aveai suport pentru picioare, să poți dormi liniștit.
Înainte să plecăm, am apucat să mai vizităm câteva obiective. Ne-am plimbat prin grădinile Palatului Imperial, am făcut experimente la Muzeul de Știință, am traversat Podul Curcubeu, care oferă o priveliște minunată, ne-am oprit puțin pe plaja artificială din Odaiba, după care am văzut o imensă statuie a unui robot Gundam.
Podul Curcubeu și Odaiba:
Ultima seară a fost memorabilă – ne-am îmbrăcat: eu în rochia de mireasă, soțul în costumul de mire și am pornit să facem fotografii în Kabukicho, sub privirile uimite și încântate ale japonezilor, care exclamau „Sugoi!” (Uimitor) „Kirei!” (Frumos) sau „Suteki!” (Minunat). Unii ne cereau să facem fotografii cu ei, alții se ofereau să ne fotografieze pe amândoi, alții ne făceau fotografii pe ascuns. Am primit de asemenea multe felicitări pentru căsătorie, toată lumea s-a purtat foarte frumos cu noi si nu am avut nicio surpriză neplăcută din partea lor.
Kabukicho:
A doua zi dimineață ne-am urcat în avion și astfel s-a încheiat mica noastră mare aventură în „Ţara Soarelui Răsare”.
Ce mi-a plăcut cel mai mult:
– priveliștea în general, dar mai ales Arashiyama și Fushimi Inari;
– la niciun restaurant nu se lasă bacșiș, în schimb la aproape toate restaurantele primești apă sau ceai verde din partea casei.
Ce nu mi-a plăcut:
– aerul condiționat dat foarte tare;
– nu poți face fotografii înăuntru aproape nicăieri.
Concluzia este că Japonia este o țară superbă, pentru toate gusturile, fie că îți place partea modernă, fie că îți place natura, fie că apreciezi cultura. Chiar dacă am stat 19 zile, am văzut doar o foarte mică parte din ce are de oferit și, deși tocmai am fost acolo, deja sunt nerăbdătoare să mă întorc.
Delia Băluță-Topală