Minichua Rōzu
vreau să văd marea
ai spus cu inima umflată de dor
și ai primit o scoică ca pe o gură de aer prin care valurile se spărgeau la picioare
mâna ta slăbită nu îi dădea drumul
apoi a fost mai rău
iar dacă ne-am adunat în jurul tău
să te întețim, să respirăm cu tine, să prindem tot aerul din lume la mijloc
să-ți fim plămâni
totul s-a stins
și se adună ca un nod pescăresc pe care tot tinele din noi îl va desface ori de câte ori vei răsări pe dinăuntru.
Teiubescurile noastre adormite
Sunt dimineți în care te iubescul se așază liniștit lângă micul dejun iar noi zâmbim ca doi copii bosumflați.
Sunt după-amiezi în care te iubescul ia foc și nu știm nimic de noi. Naivul dinăuntru joacă piese de teatru cu sufletul la gură.
Sunt seri în care te iubescurile se pierd în paturile noastre reci care înmormântează oameni.
Sunt te iubescuri care încep să cadă precum niște petale dintr-o floare care se ofilește, iar noi strângem din dinții pe care nu îi mai avem.
Un soldat stătea mizilic la marginea te iubescului
își încălzea degetele degerate și repeta.
Te iubesc ca un străjer care nu se întreabă de ce.
Te iubesc simplu, curat, nădăjduit.
Te iubesc desculț.
Incognito
închisoarea pe care o porți atât de natural
e cel mai greu de dărâmat
da tată
uite
am fost invitat să citesc la Muzeul Literaturii Române
mi-au zis că mă plac și că mă vor
fără perdele fără cortină fără lumini ambientale
doar eu
așa
sincer direct uscat de oamenii care mi s-au prins de piele
ca niște țânțari purtători de boli incurabile
e așa cald
mi-aș spăla sângele, carnea și ochii cu publicul de azi tată
dar au și ei neajunsurile lor iar tu nu înțelegi
că acolo unde ai lipsit
nimeni nu a plâns
nimeni nu a râs
nimic nu pătruns
nu e nimic acolo
NIMIC
mă uit în public
printre scaunele goale caut o scrisoare
ceva scrijelit pe fugă poate umbra ta să fi lăsat un semn la care să mă așez
și să-mi țină de tată la acest eveniment
nimic
dar uite că sunt oameni frumoși
pe care i-aș îmbrățișa și i-aș lua cu mine în buzunarul de la piept
oricare ai fi putut să fii tu
ORICARE
dar atunci
prezența ta m-ar fi încleștat ca o mandibulă de pitbull furios
nu aș mai fi putut să îți spun nimic despre mine
despre omul care nu îngenunchează în fața nimănui
despre orfanul care îngenunchează în fața tuturor
și care nu se poate opri din plâns
Gabriel Nicolae Mihăilă