Începutul acestei toamne a sosit cu vestea unui festival de artă contemporană, zice-se, cel mai mare din vestul României. Era vorba de a şasea ediție a Galei Traficantului de Cultură Internațional, organizată de către asociația Centrul de Cercetare și Experimentare Artistică Experiment Teatru Clandestin, pe durata a patru zile.
Pentru cititorii care nu au auzit de E.T.C., aceasta a luat viață acum 15 ani și participă activ la viața și cultura orădeană. Activitățile asociației variază de la producții proprii sau invitate, la programe de arte vizuale ce cuprind cursuri de teatru, ateliere de pictură, proiecții de filme experiment, precum și evenimente culturale de tip festival – anul acesta am avut parte de festivalul de meșteșuguri românești „România de mână” aflat la prima ediție, având ca scop valorificarea meseriilor autentice pline de artă și cultură, precum și de o nouă ediție a Galei Traficantului de Cultură Internațional (GTCI); cele două evenimente s-au desfășurat concomitent, formând un întreg ce a serbat Centenarul și care a adus laolaltă artiști și meșteșugari culeși de prin toate cotloanele țării.
Prin intermediul unei prietene care practică voluntariat la această asociație și care m-a îndemnat să particip și eu, am ajuns să îmi pun la bătaie portofoliul personal de lucrări grafice. Din păcate, fiind studentă la Cluj, nu am reușit să asist decât două zile de festival din cele patru, dar au fost bogate în evenimente.
Locul în care s-au desfășurat cele patru zile pline de artă a fost în incinta unei clădiri părăsite ce aparține companiei de telecomunicații Telekom România, aflată pe strada Aurel Lazăr, numărul 15. Împreună cu voluntarii, membrii asociației ETC au reușit să însuflețească curtea și primul etaj al clădirii, făcându-le gazda standurilor meșteșugarilor, instalațiilor de artă, proiecțiilor de filme și workshop-urilor ce s-au ținut în cadrul festivalului.
Eu am ajuns sâmbătă dimineața, iar primele impresii au fost puternice, nu știam la ce să mă aștept. De cum am intrat în incinta clădirii, m-au întâmpinat meșteșugarii ce își aveau expuse obiectele de ceramică (Sitar Cornel), costumele populare, mărgelele și zgărdanele (Bodescu Cornelia), casetele din lemn pictate, pandantivele, brățările (Togoran Silvia) și nu numai.
Odată ce am avansat la primul etaj, am fost plăcut surprinsă de diversitatea lucrărilor. M-am împiedicat de colierele create de Ana Zaporojan, am admirat tablourile expuse de Alice Condurache, Claudia Elena Peter, Teodora Gherdan, Laura Ungur, Muranyi Matza Terez, acestea fiind doar câteva exemple din multitudinea de artiști și amatori ce au expus; am contemplat sculpturile lui Dan Daniel, am inspectat grafica Deliei Tirla, Vanesei Andor sau a lui Cătălin Cârja. De menționat sunt și fotografiile lui Darius Iova, discurile de vinil în decupaje artistice create de Vinilistic sau pernele decorative ale Iuliei Mago.
Cameră cu cameră, am descoperit tot ce avea acest eveniment de oferit: proiecții de filme în cadrul Cinema Club Moștenirea, atelier de confecționat păpuși din textile „Zâna cânepii” susținut de doamna Leontina Prodan, concerte în care au cântat formația Baby Elvis și grupul Trei Parale, atelier de pictură pe perete, precum și divertisment pentru copii oferit de Prietenii Veseliei. În zilele în care nu am participat, IntegralEdu a susținut un workshop, „Programe de studiu în domeniile creative la nivel internațional”, iar Asociația Culturală Noua Acropolă a avut un atelier filosofic, „Ce vârstă am?” susținut de Andreea Neacșu.
Aspectul cel mai frumos al evenimentului, pe care l-am apreciat și care m-a impresionat, a fost spectrul larg de persoane participante. Orice trecător curios a putut observa că nu au expus doar artiști recunoscuți sau oameni instruiți în domeniul artistic, ci și oameni pasionați care profesează în alte domenii, chiar și copii. Organizatorii și participanții au reușit să transmită faptul că arta este a tuturor și pentru toată lumea – fapt cel mai bine exemplificat în momentele de pictură pe perete în care, indiferent de sex, de origine, copiii și adulții, cot la cot, au început să își dea frâu liber imaginației și inhibițiilor pictând tot ce simțeau, gândeau, trăiau.
Sebastian Bărbălan, directorul artistic al evenimentului: „Experiența ultimelor noastre acțiuni, aș dori să fie considerată o moștenire comună, aplicată gestionării patrimoniului cultural. Încerc să explic că nu vrem să fim salvați de un miracol. Suntem un grup de oameni care, în ultimii ani, s-au concentrat pe succesul unui proiect numit «partajare». Arta este pentru toată lumea, nu numai pentru cei care-și pot permite. Nu doresc ca paradoxul să transforme arta în acțiuni private, în care spectatorii devin «clienți». Artistul din România este un pacient menținut în viață cu soluții zilnice care nu pot garanta nimic mai mult decât recunoașterea crizei în care este, într-un fel și în multe situații, alibiul perfect pentru indecizie și pentru non-curajul pe care această țară este capabilă să îl utilizeze cu promptitudine. Toată cultura nu ar trebui să suporte vreun risc în cadrul alternativelor politice. Poate că vremurile sunt într-adevăr coapte și poate un oraș ca Oradea ar putea da un semnal precis pentru un adevărat salt cultural.”
Arthemis Miruna Henriette Hapa
