BIOLOGY CORNER – Dragonul albastru

Bună!

Astăzi o să vă prezint un animal mai neobișnuit, însă deosebit de frumos: dragonul albastru.

Glaucus atlanticus, după denumirea sa științifică, este o specie de moluscă gastropodă. Acesta poate ajunge până la o lungime de 8 cm și se hrănește cu organisme microscopice. În cazul în care hrana nu este suficientă, acesta recurge la canibalism. Nematocistele (celule urzicătoare) fac de asemenea parte din hrana sa, acesta fiind imun la veninul lor, ba chiar îl colectează în cerata (terminații asemănătoare degetelor) și îl depozitează în cnidosaci. Înțepătura dragonului albastru poate fi mortală.

O altă caracteristică mai neobișnuită a acestuia este faptul că plutește cu susul în jos. Spatele acestuia este gri-argintiu, iar abdomenul, albastru cu alb.

Dragonul albastru poate fi găsit pe coastele de est şi de sud ale Africii de Sud, în apele europene și pe coasta de est a Australiei.

Ne auzim în următorul număr, unde voi vorbi din nou despre ramura mea preferată din biologie, numai bine!

Beatrix Hermann

Surse:

Poză:

https://yandex.com/images/search?text=blaue%20ozeanschnecke&img_url=https%3A%2F%2Fphotofiles.alphacoders.com%2F320%2F32029.jpg&pos=3&rpt=simage

Text:

https://de.wikipedia.org/wiki/Glaucus_atlanticus

https://ro.wikipedia.org/wiki/Glaucus_atlanticus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *