Astronomia, hobby şi ştiinţă? De vorbă cu Bogdan Butunoi

Bine ai venit în paginile Mentor. 🙂  Spune-ne cum te-ai întâlnit cu astronomia.

Sunt student la master la Informatică, dar am pasiunea pentru astronomie de mic, am început să „lucrez” la ea de prin clasa a şaptea, iar în clasa a zecea am avut prima participare la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică. Au mai urmat două participări.

În prezent faci parte dintr-un club care se ocupă de astronomie?

Avem o asociație în care lumea se implică activ, adică realizăm acțiuni cu publicul, evenimente de popularizare, conferințe (Societatea Română pentru Astronomie Culturală, a cărei pagină oficială se găsește la adresa https://astronomieculturala.ro/). De asemenea, avem și un astroclub în care lumea se implică pasiv, adică ieșim împreună pentru observații și schimbăm idei (Astroclubul Antares Timișoara).

 

Care sunt cerințele speciale pentru observații? Se pot face și iarna?

Pentru o seară reușită de observații e nevoie ca mai multe condiții să fie îndeplinite:

– fără lună pe cer (ori să apună devreme, ori să răsară târziu); dacă e luna pe cer, nu vedem obiectele mai puțin luminoase, cum ar fi nebuloasele;

– ieșim din oraș, de la 30 la 100 de km de Timișoara;

– încercăm să ajungem cu cel puțin o oră înainte de apusul Soarelui pentru a monta echipamentele;

– atunci când condițiile sunt bune și nu înghețăm de frig sau nu intervin alte cele, stăm până dimineață sau până apare luna;

– iarna e un cer excepțional din cauza atmosferei mai liniștite, dar, fiind mult mai frig și aparatură metalică, ni se lipesc mâinile de aceasta; și vântul este mai puternic; am avut o seară de observații chiar și în această iarnă, dar -25°C ne-au cam afectat.

Te ocupi de astrofotografie?

Am telescop, dar de astrofotografie încă nu m-am apucat. Deocamdată strâng aparatură, pentru că e o specializare relativ scumpă.

 

Există pentru tine o parte preferată a acestui vast teritoriu?

Toată atmosfera e energizantă și totuși relaxantă, de la urmărirea prognozei la observațiile propriu-zise. Nu pot spune că am o parte preferată, dar am una pe care o plac mai puțin, și anume cea a strânsului sculelor când terminăm.

E un hobby care solicită mult timp?

Depinde de cât de implicat ești. Dacă vrei să participi și la conferințe, și la evenimentele cu publicul, să faci și astrofotografie și chiar și vizuale, da, clar ai nevoie de mult timp! Avantajul e că activitățile mai sus menționate nu se suprapun.

 

Cum decurge partea de documentare, de cercetare?

Există 3-4 cărți de referință în studiul astronomiei și al astrofizicii, dar nu am citit decât una dintre ele. Restul informațiilor le culeg online.

 

Din punctul tău de vedere, de ce e interesant, dar mai ales util, pentru cineva din afara domeniului să învețe câte ceva despre astronomie?

Cel mai util lucru e orientarea pe timp de noapte, să găsești Steaua Polară și să știi în ce direcție trebuie să mergi. În tabăra care va avea loc această vară pe Muntele Mic, o să se vorbească despre destul de multe domenii, de la arheoastronomie la astrofotografie. Eu consider că ar trebui ca toată lumea să aibă un minim de cunoștințe în domeniu, pentru a realiza cât de mici și trecători suntem.

 

Ce le poți spune celor neintiaţi? De unde să înceapă?

Să încerce să vină la o acțiune cu publicul! După ce te-ai uitat prima dată prin telescop, o să îți fie ție clar dacă vrei să faci astronomie sau nu. E drept că e un hobby mai scump, dar nu toți membrii din astroclub au instrumente. Însă toți sunt bineveniți să observe alături de noi tainele Universului.

Sursa imaginilor:

https://www.facebook.com/pg/AntaresTimisoara/photos/?ref=page_internal

https://www.facebook.com/pg/astronomieculturala/photos/?ref=page_internal

One comment on “Astronomia, hobby şi ştiinţă? De vorbă cu Bogdan Butunoi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *