Să fii turist în România este considerat de multă lume un lucru destul de curajos. Toată lumea se plânge de lipsa infrastructurii, de lipsa indicatoarelor, de lipsa amenajărilor şi tot aşa. Toţi însă acceptă că avem o ţară frumoasă.
Şi totuşi, aş vrea să-i combat pe cei care se plâng de lipsurile menţionate mai sus. Vă provoc la o scurtă excursie, de o zi, în judeţul Tulcea.
Pornind din Tulcea spre Galați, la doar 11 kilometri de Tulcea, nu ai cum să ratezi pe partea dreaptă, sub soarele Dobrogei, silueta Mănăstirii Saon. O mănăstire albă se înalță semeață, la o oarecare distanță de drumul național DN22, pe malul lacului Saon. Înainte de intersecția care duce către Niculițel, un indicator te trimite spre dreapta, într-o incursiune ce are ca punct terminus locul în care viața spirituală s-a strecurat în natura sălbatică a deltei: Mănăstirea Saon.
Drumul spre mănăstire, cândva accidentat și greu de parcurs, este acum proaspăt asfaltat, semn că cei din conducerea județului Tulcea și-au propus să includă în circuitul turistic mănăstirile Dobrogei. Drumul te poartă, șerpuit, printre colinele zonei. Întrucât calitatea drumului este ireproșabilă, poți admira liniștit culturile de viță de vie și frumusețea sălbatică a dealurilor Dobrogei.
Odată ajuns la Mănăstirea Saon, lași mașina într-o parcare bine organizată, lași lângă ea și grijile cotidiene și pășești într-o oază de liniște. Biserica este străjuită de copaci interesant contorsionați, iar copiii pot vizita o mini-grădină zoologică. Maicile lucrează într-un atelier de broderie, dar și într-un punct de îmbuteliere a vinului, unde sunt folosite procedee tradiționale de prelucrare. Grădina este frumos îngrijită, ca și podgoriile ce înconjoară mănăstirea, semn al hărniciei ce caracterizează locuitorii mănăstirii. La magazinul din curte poți găsi, pe lângă obiectele bisericești, cam tot ce oferă mai bun dealurile Dobrogei, precum și diferite obiecte manufacturate.
Interiorul bisericii este frumos îngrijit, iar pictura este în perfectă stare. Dantela pe lemn este la ea acasă, fiind folosită atât în cazul stranelor, cât și în realizarea altarului.
O vizită la Saon nu ar fi completă fără o plimbare către malul lacului. Pe malul lacului, poți cutreiera la umbra pădurii de sălcii. Un debarcader, câteva plase și niște bărci pescărești îți amintesc că te afli în Deltă. Liniștea locului te înconjoară, făcându-se auzită doar adierea vântului prin trestii.
Dacă ai nevoie de un moment de respiro, dacă ai nevoie de o evadare din cotidian, Saon este locul potrivit. Știu că nu prea e la modă zilele astea, dar credeți-mă… Să fii turist în România nu este chiar atât de rău. 😉
Fotografiile au fost realizate de Iulia Iancu.
Istoria spune că acest așezământ a luat ființă în anul 1846, sub stăpânirea otomană, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Odată ajunși aici, călugării veniți la Saon au ridicat din chirpici câteva chilii și un Paraclis ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, schitul a fost distrus într-un incendiu, fiind reconstruit ulterior. În anul 1930, a fost transformat în mănăstire de maici. Actuala formă a mănăstirii există din anul 1956. În anul 1990, prin grija Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop al Tomisului Constanța, a redevenit mănăstire de sine stătătoare.
Laurențiu Marian Iancu