16 octombrie, Paris
Cher L.,
Ştiu că suntem în iunie şi că în niciun caz nu e Parisul locul de unde-ţi scriu, dar eu prefer să cred că au venit ploile de toamnă şi că, totodată, se scurg petale de flori din copaci ca picăturile de sânge decolorându-se în apă. Un octombrie cu pomi înfloriţi ale căror flori se prefac în sânge la contactul cu apa scurgându-se pe trotuarul gri – cum ţi se pare decorul în care mă plasează azi imaginaţia? Şi ce-ai crede ştiind că sunt capabil de a-l obiectiva şi de a trăi în el? Ai înţelege, oare, mai bine, cunoscând asta, ceea ce urmează să-ţi povestesc?
Toamna trecută am realizat că pot fi îndrăgostit de două femei în acelaşi timp, fără ca reprezentările celor două să intre vreo clipă în conflict. Le vedeam în cadre paralele, deşi fizic erau atât de aproape una de alta! M-am dus, ca în fiecare vineri rece de octombrie, la teatru. Nu e aici locul să fac elogiul întâmplării, dar în dreapta mea era frumoasa ta verişoară, soţie de preot. Îi cunoşti copiii: ei bine, eu n-am putut niciodată să mi-o imaginez ca mamă. N-o vedeam decât ca pe-o statuie de un alb impecabil. Iar privirea pendula între rochia ei neagră – pe care un utilitarism burghez m-a oprit de la a o ridica în acel moment – şi o actriţă figurantă cu părul negru şi lung. Eram poziţionat destul de aproape de scenă încât să văd că n-a zâmbit deloc. Săptămâni după aceea o visam într-un palat gotic, îmbrăcată în dantelă. Am reuşit, la final, să ajung, cu un pretext oarecare, în culise – i-am văzut atunci ochii albaştri şi zâmbetul larg. Am vrut să mă apropii şi să-i zic: „Madame, sunteţi perfectă, dar numai când nu zâmbiţi”… însă a dispărut în întuneric înainte ca eu să mă pot mişca. Nici dac-aş fi vrut nu aş fi reuşit să le plasez pe amândouă într-o idee comună. Între ele se deschidea neantul şi totuşi eu simţeam pentru ambele la fel de mult (deşi poate că nu la fel).
Aşa că spune-i tu soţiei mele „not to misunderstand me”… că, deşi primăvara asta am trăit multe ore de amor cu alta, totul s-a întâmplat într-o dimensiune de care ea nu aparţine. Şi explică-i, te rog, c-ar fi o lipsă de-nţelegere să mă întrebe dac-o mai iubesc.
Andreea Ioana Aelenei