Să fii turist în România este considerat de multă lume un lucru destul de curajos. Nu e cazul însă acum…Voi vorbi astăzi despre niște locuri foarte dragi mie, pe care, ultima dată, le-am vizitat în 2012: Defileul Dunării. Acum îmi dau seama că a trecut destul de mult timp de la ultima vizită…
Ați văzut faleza de la Orșova? Cu adevărat minunată. Am văzut-o și ziua, în amiaza mare, cu soarele strălucind puternic, și noaptea, pe la ora patru, când luna își arăta chipul timid în apele calme ale Dunării. La Orșova, chiar în dreptul falezei, se varsă în Dunăre Cerna. Acolo se termină Valea Cernei și se deschide larg privirii Dunărea. Dunărea face un golfuleț la Orșova, oferind o priveliște deosebită. Faleza este la maxim un metru peste nivelul apei și totul este liniștit.
De aici, din dreptul falezei, începe aventura. Se iese de pe drumul de Timișoara și se pornește spre stânga, către Moldova Nouă.
Când am explorat pentru prima dată Defileul Dunării, drumul era de-a dreptul inaccesibil. În 2006, practic, nu era nimic din ce este azi. Șoseaua nu era șosea, zona nu era dezvoltată în sensul încurajării turismului, versanții nu erau fixați, iar pe drum cădeau pietre când îți era lumea mai dragă. A fost. Lipsa acestor semne ale civilizației era însă compensată de sălbăticia locurilor. Exista un drum la baza muntelui și atât. În 2006, practic, de-a lungul întregului traseu, nu puteai decât să admiri peisajul. Nu aveai de ales. Oricum nu puteai circula cu mai mult de 40 km/h. Și parcă nici nu avea rost…
Mi-aduc și acum aminte cum am pornit prima dată pe defileu, cu soarele sus, la o temperatură de peste 35°C, patru adulți și doi copii de trei ani, într-o Dacie. Retrăiesc și acum momentele acelea și mă trec transpirațiile. Aerul condiționat exista atunci într-o singură formă. Cu o singură condiție vreau să spun… dacă deschizi geamul, ai aer, dacă nu, nu.
Am mai refăcut traseul de câteva ori de-a lungul anilor, în alte mașini, la alte ore, dar parcă niciodată nu a fost ca prima dată.
Doar frumusețea peisajelor a rămas. Nu s-a schimbat nimic în acest sens și asta mă bucură. Astăzi vezi însă semnele civilizației. Versanții au fost asigurați, există drum neted ca-n palmă, făcut în 2011, cred. Trebuie spus că în 2012 existau două-trei segmente unde drumul era încă stricat, dar cred că însumau maxim șase kilometri din cei peste o sută ai traseului. Pe viaducte, pe sub munți, totul arată diferit. Șoseaua îți dă voie azi să te dedici admirării peisajului. Sau să te grăbești, că doar tu pierzi…
Se exploatează astăzi potențialul turistic enorm al zonei. Au apărut pensiuni noi de-a lungul Dunării, cu facilități de cazare deosebite, cu posibilități de petrecere a timpului liber diversificate. Există nenumărate pensiuni, cu un grad de confort ridicat, cu pontoane la Dunăre, cu foișoare situate deasupra apei, se oferă partide de pescuit, plimbări cu diverse ambarcațiuni pe Dunăre, am văzut mai multe terenuri de sport, chiar și un teren de paintball. În plus, versanții oferă posibilitatea unor ascensiuni pe munte, pe trasee marcate. Practic, oferta turistică este completă. Oamenii locului au făcut totul pentru a aduce turiști și pentru a le asigura petrecerea unui sejur minunat.
Trebuie spus că principalele oferte turistice sunt grupate în zona Cazanelor Dunării, în județul Mehedinți, în și între localitățile Dubova și Eșelnița. În principal, nu și în exclusivitate. Sunt pensiuni și în alte zone ale traseului. Se pot identifica și pensiuni mai retrase, pe viaducte, care oferă o liniște aparte.
Ca și atracții principale ale traseului, trebuie menționate Cazanele Mici și Cazanele Mari, chipul lui Decebal sculptat în munte, micuța Mânăstire Mraconia, Castelul lui Franz Iosef, Baba Caia.
Cazanele Mici și Mari sunt chiar între Eșelnița și Dubova. Din ce am putut remarca la ultima călătorie în zonă, au apărut indicatoare care marchează prezența lor, deci nu le puteți rata. În plus, există și zone de odihnă special create în preajma lor, care permit fotografierea din unghiuri foarte bune.
Venind dinspre Orșova, chiar înainte de Cazane, veți putea admira chipul lui Decebal sculptat în munte. Priveliștea este superbă, mai ales că este făcută în dreptul unui viaduct, iar sculptura poate fi admirată de departe. Imediat după viaduct, veți vedea micuța Mânăstire Mraconia. Chiar de la Decebal vă puteți îmbarca pentru a lua, de pe apă, pulsul Cazanelor Dunării.
Veți întâlni în continuare zone modernizate, pensiuni și case de vacanță superbe, dar și sate pescărești, în care te poți descurca extrem de ușor și știind doar limba sârbă. Dar, pe tot traseul, principala atracție este de fapt Dunărea.
Spre finalul traseului veți identifica, pe malul sârbesc, Castelul lui Franz Josef, actualmente o ruină. Baba Caia, dacă nu sunteți atenți, o ratați… până la urmă, nu este decât o stâncă încărcată de istorie ce răsare în Dunăre. Traseul se încheie la Coronini, un modest sătuc de pescari.
De-a lungul întregului traseu, am remarcat cu mare plăcere foarte multe locuri de odihnă, unde poți sta pe o bancă și admira peisajul sau poți lua masa. Defileul Dunării are un loc aparte în inima mea și vă recomand, cu căldură, să îl vizitați, chiar și numai în trecere.
Știu că nu prea e la modă zilele astea, dar credeți-mă… să fii turist în România nu este chiar atât de rău.
Laurențiu Marian Iancu