PSIHORAFT: Un cuplu mensan

Cum își alege un mensan perechea și cu ce se deosebește cuplul mensan de un cuplu obișnuit?

În cultura societății, din perspectiva relaționării, oamenii inteligenți sunt adesea văzuți ca fiind un pic mai „dificili”, prețul intelectului fiind un nivel scăzut de satisfacție în viața de cuplu. Această idee are la bază mai multe argumente, unele fiind niște speculații din popor, altele ar fi susținute chiar și de studiile care identifică specificul personalității unui om inteligent. Deci avem motive să credem că relațiile intime ale oamenilor inteligenți nu sunt chiar bune, însă psihologul olandez Pieternel Dijkstra a hotărât să testeze aceste presupuneri.

Studiile sale precedente au arătat că bărbații inteligenți tind să caute partenere inteligente, intelectul fiind mai apreciat decât personalitatea sau orientarea spre a avea o familie. Chiar și atunci când vine vorba despre relațiile de prietenie, ei se vor alături de persoanele de la care ei simt că pot învăța ceva și nu pun prioritate pe relaționarea emoțională. Totodată, inteligenții sunt sensibili la critică și se simt neînțeleși de oamenii care nu văd lumea înconjurătoare prin aceleași „lentile inteligente”. Cu toate astea, sunt mai deschiși noilor experiențe, au atitudini mai favorabile față de cariera femeii și au respect de sine mai înalt.

Studiul asupra relațiilor intime ale oamenilor inteligenți s-a făcut din perspectiva teoriei atașamentului, care înaintează ideea că relația cu partenerul de viață este o extensie a relației noastre din copilărie cu părintele. În relațiile de tip sigur, oamenii simt că pot conta pe partener. În cele de tip nesigur, persistă frica de a fi neglijat sau abandonat, gândul separării poate duce la anxietate. Dar este posibil ca frica abandonului să ducă la detașare și desconsiderare în relația cu cei care vor să ne fie aproape.

Un alt criteriu al calității relației a fost atitudinea în rezolvarea conflictelor, și anume preocuparea față de propriile necesități și/sau față de necesitățile partenerului. Reieșind din aceste 2 dimensiuni, se pot identifica 4 stiluri ale rezolvării conflictului:

1.Colaborare – preocupare înaltă față de necesitățile ambilor parteneri;

2.Competiție – preocupare înaltă față de necesitățile proprii, scăzută față de necesitățile partenerului;

3.Adaptare – preocupare înaltă față de necesitățile partenerului, scăzută față de necesiățile proprii;

4.Evitare – preocupare scăzută față de necesitățile proprii și ale partenerului.

Ar mai fi posibil și al cincilea stil, când partenerii găsesc mijlocul de aur între necesitățile fiecăruia dintre ei și caută compromisul. Stilurile cele mai benefice pentru o relație sunt cel de colaborare și cel de compromis. Restul stilurilor, pe termen lung, au urmări negative.

Pentru această cercetare, Dijkstra a trimis chestionare online unui număr de 196 de mensani din Olanda, iar ca grup de control a folosit 146 de oameni cu un IQ puțin peste medie. Chestionarele colectau date despre nivelul de satisfacție în relație, tipul de atașament și stilul de rezolvare a conflictului. Rezultatele au arătat că un IQ înalt nicidecum nu ne condamnă la un nivel scăzut de satisfacție într-o relație, nu s-a detectat nicio diferență între mensani și grupul de control. Cu toate astea, la rezolvarea conflictului, s-a observat o tendință semnificativă a mensanilor de a alege stilul de evitare. Acest stil, de regulă, este distructiv.

Este posibil ca mensanii să fie imuni la efectele negative ale unei asemenea abordări a conflictului? Psihologul olandez crede că asta se datorează faptului că mensanii își aleg parteneri pe măsura „strălucirii” lor, asta reduce drastic motivele de neînțelegere; în majoritatea problemelor, ei pur și simplu sunt de acord unul cu celălalt. Un astfel de tandem aduce multe experiențe emoționale împărtășite, având ca rezultat o relație satisfăcătoare. Aș mai adăuga aici o potențială explicație a preferinței de a evita conflictul – integritatea unui mensan. Un om inteligent poate ceda mai ușor într-un conflict fără a face atribuire internă a cauzei/rezultatului conflictului, adică nu-i este lezată imaginea de sine, este mai detașat de problemă, acceptă ușor diferențele de opinie și nu luptă să-și apere interesele dacă lupta nu merită (chiar de câștigă confruntarea).

Adițional, mensanii au obținut scor înalt și la tipul de atașament nesigur, în special cel care presupune frica de abandon din partea părinților. Asta înseamnă că în situațiile de intimitate emoțională ei sunt mai vulnerabili și pot simți frică. Calitatea relațiilor rămâne oricum bună. Dijkstra presupune că, în timp, mensanii au învățat să facă față acestei sensibilități și fricii de a fi respinși; astfel, într-o relație de lungă durată, ei sunt capabili să se bucure de momentele frumoase. Acest raționament nu m-a satisfăcut; oare există corelație între copiii dotați și atașament de tip nesigur? Ei cresc și învață să trăiască cu aceste insecurități? Sau, mai degrabă, acest tip de atașament se dezvoltă pe parcursul vieții? Am scris despre narcisism într-unul dintre articolele precedente, toți oamenii au careva tendințe narcisiste, e sănătos să le avem; dar oamenii inteligenți se pot compara cu cei din jur și-și pot constata superioritatea intelectuală – asta duce la un narcisism mai pronunțat – și știm că la baza narcisismului stă frica de vulnerabilitate (tangentă cu frica de a fi părăsit). Să fie oare asta explicația (parțială) ? Este dureros când persoana iubită ne părăsește, dar e și mai dureros când ne considerăm mai valoroși ca majoritatea competitorilor și partenerul oricum nu ne consideră destul de buni; mensanii sunt mai sensibili la critică și eșecuri, iar respingerea din partea persoanei dragi poate fi cea mai devastatoare critică, cel mai dureros eșec.

Ar fi interesant să reproducem aceste studii pe un eșantion compus din mensani români, apoi să continuăm cu alte studii complementare. Acest eșantion merită explorat, mai ales că studiul intelectului e unul dintre obiectivele Mensa.

Marian Onică