Aşa cum spun mereu, să fii turist în România este considerat de multă lume un lucru destul de curajos. Dar deosebit de frumos… Astăzi voi povesti despre o locaţie unică: Pădurea Letea.
Pădurea Letea este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa şi este formată din fâşii de pădure, aruncate parcă printre dunele de nisip. Mergând prin pădure, peisajul se schimbă des, trecându-se foarte rapid de la pădure tropicală la aspect de deşert. Din punct de vedere al vegetaţiei, Pădurea Letea este singurul loc din Europa unde poţi găsi liane.
Am vizitat pădurea în 2007, sosind, pe canale, în satul Letea. Punctul de plecare a fost Crişan. Plimbarea pe canalele Deltei Dunării până la Letea abia îţi face încălzirea, pregătindu-te parcă pentru ce urmează. Mergând pe canale, satul nu este anunţat decât de câteva acoperişuri de stuf, de biserică, de cârdurile de gâşte şi de bărcile de pescarilor. Chiar dacă ar putea suna pompos, Letea este doar un sătuc prăfuit din Delta Dunării. Nu vă aşteptaţi la vreun debarcader, pentru că nu e cazul… iar de asfalt probabil că nu va fi vorba niciodată acolo… și oricum, la ce le-ar folosi?!
Odată ajunşi în Letea, surprizele s-au ţinut lanţ.
Nu știu, poate deja intuiați, însă mijloacele de transport, pe grindurile Deltei, nu au chiar același înțeles ca și cele din București… Ne-am îmbarcat deci în niște tractoare, descoperite, evident. Apoi, la o temperatură rezonabilă, de peste 35 de grade Celsius, am pornit ușor, în decapotabile(le)… remorci de tractor. 🙂
Deși nu te-ai aștepta, chiar și în Delta Dunării există semne de circulație. Specifice acestei zone, bineînțeles… 🙂
Fără grabă, cu soarele sus, am pornit din satul Letea, îndreptându-ne spre pădure. Traseul durează mai mult decât te-ai aștepta, luând în calcul doar distanța. Mijlocul de transport, complet inedit, însoțit de voia bună a tovarășilor de drum, a făcut însă traseul de neuitat.
După o excursie mai degrabă fierbinte și ușor prăfuită, ușor zdruncinați, am ajuns în zona Hasmacul Mare, punctul desemnat ca fiind final al călătoriei de către ghizii noştri, unde am putut escalada o dună de nisip şi ne-am odihnit la umbra Pădurii Letea.
Am avut ocazia să ascultăm cum creşte iarba într-un peisaj cu adevărat deşertic. Dar, doar dacă te uiţi într-o parte. În partea cealaltă, pădure în toată regula… vezi la un loc stejari, frasini, tei, plopi, crescuţi din nisip, uniţi cu ajutorul lianelor, dar şi a altor plante căţărătoare. Zone de pădure tropicală, virgină, unde nu au pătruns prea mult semnele civilizaţiei. Nu ne-am adâncit în hăţişurile pădurii, de teama viperelor care sălăşluiesc în zonă.
Orice altă așteptare, în afara măreției naturii, va fi înșelată. Pădurea Letea este un loc special, spectaculos tocmai prin unicitate, pe care îl poți doar admira, poate și cerceta ușor, însă nu este nimic distractiv, iar un copil ar putea fi dezamăgit.
La întoarcere, am avut ocazia să vedem şi cai sălbatici. Nu i-am convins să ne ofere un tur, oricât am încercat…
Vă las să urmăriţi şi câteva dintre imaginile surprinse de cameră în timpul excursiei… dar credeţi-mă: trebuie să ajungeţi măcar o dată în viaţă să vedeţi Pădurea Letea.
A fost o după amiază superbă. A fost ceva cu adevărat inedit, mai ales pentru noi, care trăim în civilizaţie. Şi, credeţi-mă, să fii turist în România nu este chiar atât de rău.
Laurenţiu Marian Iancu