ilustrație realizată de Maryam Dimofte
O zi de iarnă. O iarnă mohorâtă. Străzile, acoperite în anii trecuti cu o plapumă argintie, răvăşită de patrupedele oraşului sau de locuitorii acestuia, acum păstrau un gri mohorât. Nicio mişcare. În acest peisaj mort, apariţia unui corb sau a vreunei ciori nu ar fi contribuit semnificativ la melancolia locului sau nu i-ar fi dat o tentă stranie, ba, din contra, ar fi înveselit locul. Dar nimic. Vântul şuiera în surdină, cuprins de tristeţe. Puţini erau cei ce îndrazneau sa iasă din blocurile de beton ce încadrau peisajul mohorât. Odată ieşiţi, erau loviţi de vântul aprig, ca de nişte ace mărunte. Copacii goi păreau şi ei cenuşii, asemenea cerului peticit cu nori ca niste bolovani, gata-gata să se repeadă spre pământ, să fure sufletele muritoare ale oamenilor, lăsând doar un înveliş fără inimă, lacom, egoist şi strângător, asemenea unei coţofene, căruia îi pasă doar de propria avere şi distracţie. Soarele, astrul fericirii, părea să fi părăsit pământul, lăsându-l pradă tristeţii şi jalei eterne. Negreşit însă că „Luminosul” avea să se întorcă într-o zi să alunge norii ce puseseră, ca nişte cotropitori, stăpânire pe cerul cândva senin şi vesel, acum mohorât şi trist. Soarele avea să recucerească într-o zi cerul şi toată suflarea pământului o ştia cu certitudine.
ilustrație realizată de Theo Harald Boangiu
Iulia Maria Popovici