Oamenii au fost fascinați de miile de luminițe care apar în fiecare seară pe cer. După un timp, unii au observat că unele lumini se mișcă mai repede față de celelalte.
Grecii le-au denumit „asteres planetai” (ἀστέρες πλανῆται), adică „stele rătăcitoare”. A trebuit însă să treacă mai multe secole, până la cercetările unori astronomi ca Nicolaus Copernicus (1473-1543), Giordano Bruno (1548-1600) și Galileo Galilei (1564-1642), care au descoperit că aceste planete orbitează, împreună cu Pământul nostru, în jurul Soarelui.
Tot Galilei a fost cel care a orientat un telescop construit de el, după ideea olandezului Hans Lippershe, în anul 1609, spre cerul înstelat, începând lunga istorie a explorării sistemului nostru solar.
Telescopul folosit de Galileo
Însă a trebuit să treacă încă mai mult de 300 de ani pentru ca omenirea să înceapă explorarea de aproape a sistemului nostru solar.
Din păcate pentru aceasta, a fost nevoie şi de al Doilea Război Mondial, în care Germania a proiectat și construit primele rachete capabile să zboare la limita spațiului cosmic, numite V2.
Rachetă V2 lansată în 1943
Pe baza acestor rachete, SUA și Uniunea Sovietică au început să-și construiască programele spațiale, menite să trimită sateliți spre alte planete.
Primul satelit artificial a fost Sputnik 1, în anul 1957. El a avut dimensiunea de 58 cm și a fost echipat cu un emițător radio.
Sputnik 1
SUA a lansat cu succes pe orbită satelitul Explorer 1, în 1958. Nava americană Vanguard 1C, lansată în același an, a fost prima care a folosit panouri solare.
Vanguard 1
Primul om care a ajuns în spațiu a fost rusul Jurij Gagarin, care a petrecut 108 minute în spațiu, în anul 1961, cu nava Vostok 1.
Evident, prima țintă a fost tovarășul de drum al planetei noastre, Luna. Deși primele misiuni nu au reușit (Pioneer 0, 1, 2 și Luna E-1 în anul 1958), în următorii ani navetele spațiale au reușit să ne trimită niște imagini interesante.
Prima misiune încununată de succes a fost Luna 1 (URSS), în anul 1959, care s-a apropiat la mai puțin de 6000 de km de Lună.
Luna 1
Prima aselenizare a avut loc în anul 1966, de către Luna 9 (URSS). SUA a reușit prima aselenizare la doar patru luni distanță, de către Surveyor 1.
Luna „văzută” de Luna 9
Pentru primii oameni pe Lună au mai trebuit să treacă trei ani, când modulul lunar de pe Apollo 11 a aselenizat, la bord cu Neil Armstrong și Edvin Aldrin.
A doua țintă a misiunilor spațiale a fost Marte, în 1960, când URSS a încercat să lanseze mai multe nave spre această planetă, însă primul succes le-au avut americanii, în 1964, cu nava Mariner 4.
Prima fotografie digitală a planetei Marte
Despre dificultatea acestor misiuni spune mult că, în perioada 1960-1969, din 12 misiuni au reușit doar 3 (Mariner 4,6 și 7).
Prima aterizare (sau amartizare) a avut loc în anul 1971, de către Mars 3 (URSS), însă acest rover a funcționat doar 110 de secunde, trimițând doar o imagine de calitate slabă.
Prima imagine de pe suprafața planetei Marte
Americanii au fost mai norocoși cu roverele Viking 1 și 2 în anul 1976, care au funcționat mai mulți ani, trimițând multe date importante.
Prima imagine clară de pe Marte
Interesant este faptul că deși au fost șase misiuni spre luna Phobos, niciuna nu a reușit.
Venus a fost o poveste și mai grea pentru cercetarea spațială, din cauza presiunii și a temperaturilor mari din atmosferă.
Între anii 1961 și 1969, au fost lansate nu mai puțin de 21 de nave spre această planetă, însă doar 5 au ajuns cu bine.
În 1962, nava Mariner 2 (SUA) a zburat la mai puțin de 35.000 de km de Venus, iar prima probă atmosferică a fost lansată în 1967, de Venera 4 (URSS), trimițând informații până la altitudinea de 25 de km.
Prima aterizare a avut loc în 1970, de către Venera 7 (URSS), care a trimis imagini timp de 23 de minute. În următorii ani au urmat mai multe nave tip Venera, care au funcționat din ce în ce mai mult timp în condițiile aprige de pe suprafață.
Prima fotografie color de pe Venus (Venera 13)
În mod interesant, Mercur a fost vizitat doar în anul 1974, de către nava Mariner 10, care a trimis primele fotografii despre această planetă.
Montaj din fotografiile realizate de Mariner 10
Planetele exterioare au fost vizitate de către navetele Pioneer 10, 11, precum și Voyager 1 și 2.
Acestea au luat la rând Jupiterul (Pioneer 10 – 1973, Pioneer 11 – 1974, Voyager 1 – 1979, Voyager 2 – 1979), Saturnul (Pioneer 11 – 1979, Voyager 1 – 1980, Voyager 2 – 1981), Uranusul (Voyager 2 – 1986) și Neptunul (Voyager 2 – 1989).
Jupiter, fotografiat de Pioneer 10
Aceste nave își continuă zborul spre exteriorul sistemului solar. Pioneer 10 și 11 au o gravură la bord.
Placa de pe Pioneer 10/11
Voyager 1 și 2 au un disc de aur, pe care sunt salvate diferite informații despre planeta noastră. Aceste informații pot fi văzute pe pagina https://voyager.jpl.nasa.gov/golden-record/whats-on-the-record/
Interesant este că pe acest disc sunt și saluturi în diferite limbi, printre care și în română: https://www.youtube.com/embed/VM74y1LCHlU
Zona asteroizilor a fost cercetată de nave spațiale doar în anii ’90, când nava Galileo (SUA), în drum spre Jupiter a zburat la doar 1800 km de asteroidul 953 Gaspra.
Prima misiune îndreptată în special spre un asteroid a fost NEAR Shoemaker (SUA, 1997), care a zburat la 1200 km de 253 Matilde în drum spre 433 Eros unde a reușit prima aterizare pe un asteroid.
Prima aterizare pe luna unei alte planete a avut loc în anul 2005, de către nava Huygens, parte a misiunii Cassini, pe luna Titan a planetei Saturn.
Ultima planetă (sau planetă pitică) care a fost vizitată de o navă spațială a fost Pluto, în anul 2015, când nava New Horizons a făcut niște fotografii superbe.
Pluto și Sharon fotografiate de New Horizons
New Horizons a fotografiat și un asteroid, Ultima Tule, doborând recordul navei Voyager pentru cea mai îndepărtată fotografie făcută vreodată de om. Recordul actual este de 6 miliarde de km.
Ultima Thule fotografiată de New Horizons
La momentul de față, nava euro-japoneză BepiColombo este în drum să exploreze planeta Mercur, în anul 2025.
Andrei Marcu